Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal CSM Constanța, a treia victorie în grupele European League. Succes detașat cu KGHM Chrobry Glogow. „O nouă seară de vis!“ (GALERIE FOTO)

ro

14 Nov, 2023 22:07 1307 Marime text


Echipa masculină de handbal CSM Constanța a continuat parcursul perfect în grupa H a competiției continentale European League, marți, 14 noiembie 2023, obținând a treia victorie din tot atâtea meciuri.

Aflată pe primul loc în serie, formația pregătită de George Buricea și Ionuț Pușcașu a întâlnit pe teren propriu, în fața unui public vulcanic, ultima clasată, KGHM Chrobry Glogow (Polonia), de care a dispus detașat, scor 29-18 (15-8), pășind cu hotărâre spre calificarea în etapa principală a competiției.   

Pentru CSM Constanța au evoluat: Vasile, Rusu - Nikolic 5 goluri, Aliokhin 5, Ilie 3, Komogorov 3, Ravnic 3, Drăgan 3, Nistor 2, Andrei 2, Caba 1, Mourino 1, Ștefan 1, Chikovani, Vegar, Stankovic.

În celălalt meci de astăzi din grupa H, MOL Tatabanya KC a învins pe teren propriu Sporting CP cu 31-29 (13-12).

Clasament grupa H: 1. CSM Constanța – 6p, 2. MOL Tatabanya KC – 4p, 3. Sporting CP – 2p, 4. KGHM Chrobry Glogow – 0p.

Victorie la 11 goluri și o nouă seară de vis la Sala Sporturilor!
 
Susținută admirabil de suporteri, CSM Constanța a câștigat cu 29-18 (15-8) contra echipei poloneze Chrobry Glogow și a făcut un pas mare spre calificarea în faza principală a EHF European League.

Handbaliștii antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu rămân lideri în Grupa H, cu trei victorii în trei partide.


După o evoluție fabuloasă, cu 16 intervenții salvatoare!, Vasile i-a lăsat locul în poartă lui Rusu în ultimul sfert de oră, iar recitalul a continuat în atac, cu Nistor, Ravnic și Ilie principali finalizatori după pauză. Felicitări jucătorilor și staff-ului!, este mesajul CSM Constanța.   

 
Urmează, pe 21 noiembrie, o nouă confruntare cu Chrobry Glogow, în Polonia, dar, până atunci, meciul de campionat cu SCM Politehnica Timișoara.
 

Vineri, 17 Noiembrie, de la ora 17.30, ne revedem în Sala Sporturilor. Hai, Constanța!, se mai arată pe pagina de Facebook a clubului de pe litoral.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)

Citește și:


Marți, 14 noiembrie 2023
Intrare liberă la meciul CSM Constanța - KGHM Chrobry Glogow, în grupele European League
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii