Hagi, după Petrolul Ploiești - Farul Constanța 0-1 „Dacă nu am luat gol și am marcat, e bine“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Hagi, după Petrolul Ploiești - Farul Constanța 0-1: „Dacă nu am luat gol și am marcat, e bine“ (GALERIE


Farul Constanța a încheiat cu victorie, scor 1-0, meciul din deplasare cu Petrolul Ploiești, din etapa a șasea a turneului play-off al Superligii 2024/2025.
Succes foarte important pentru „marinari“, din perspectiva obiectivelor pe care le au pe acest final de campionat, iar Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a subliniat valoarea acestui succes.
Până la golul marcat, cred că am făcut un meci foarte bun, așa cum l-am pregătit. Știam că întâlneam o echipă în formă, foarte bună, care te așteaptă în treimea medie, cu atacuri rapide foarte bune, cu jucători periculoși în benzi, rapizi, cu faze fixe foarte bune. După ce am înscris, am cedat inițiativa, n-am mai făcut absolut nimic, am lăsat adversarul să vină în careu. Astfel, au apărut multe momente în care Petrolul putea înscrie. Au fost multe mingi băgate în careu, dar am avut noroc și am scăpat fără gol. Nu știu de ce am dat înapoi, până atunci am jucat foarte bine. În prima repriză, putea fi doi sau trei la zero pentru noi. Am avut ocazii incredibile. Deci am făcut ce trebuie, am jucat bine și nu am luat gol, ceea ce pentru noi e o noutate. Dacă nu am luat gol și am marcat, e bine, a declarat Hagi.
Conferința de presă integrală a lui Gheorghe Hagi de după meciul Petrolul Ploiești – Farul Constanța, în materialul video de mai jos.
Sursa foto galerie: Farul Constanța
Citește și:
Farul Constanța, victorie mare în deplasare cu Petrolul Ploiești. Ce a declarat Gheorghe Hagi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!