Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnasta Silviana Sfiringu, cinci medalii CS Farul şi CSS1 Constanţa, din nou pe podium la Campionatul Naţional (galerie foto)

ro

14 Nov, 2017 00:00 3199 Marime text
Campionatul Naţional individual la gimnastică artistică rezervat junioarelor, de la Deva, le-a adus din nou medalii reprezentantelor Constanţei, sportive legitimate la CS Farul şi CSS1. 
 
În întrecerea junioarelor 2, nivelul 4, campioană naţională absolută, în urma clasării pe locul întâi la individual compus, a devenit Silviana Sfiringu, de la CS Farul. În plus, sportiva constănţeană a reuşit performanţa de a cuceri medalie şi în toate cele patru finale pe aparate: argint la sărituri, bârnă şi sol şi bronz la paralele! O altă faristă, Luiza Popa, a luat bronz la bârnă, la individual compus, sol şi sărituri s-a clasat pe locul patru, iar la paralele a fost a opta.
 
La Deva, CS Farul a fost reprezentat la junioare 2, nivelul 4 şi de Maria Ceplinschi, cea care a cucerit două medalii (argint la sol şi bronz la sărituri) şi a încheiat competiţia în preajma podiumului de trei ori: la bârnă (locul patru), individual compus şi paralele (locul cinci). La junioare 2, nivelul 3, Sabrina Maneca Voinea (CS Farul) a devenit campioană a României la sărituri, iar la individual compus şi la sol a obţinut medalia de argint. De asemenea, la bârnă a fost a patra, iar la paralele - a cincea pe ţară. Silviana Sfiringu şi Luiza Popa sunt pregătite actualmente de colectivul tehnic al lotului naţional de junioare de la Deva, Maria Ceplinschi este antrenată de Carmen Traicu, iar Sabrina Maneca Voinea de mama sa, Camelia Voinea.
 
De la CSS1 Constanţa a cucerit medalie la Deva (bronz la paralele, la junioare 2, nivelul 4) Alexandra Patriche (profesori, Sorin Bechir şi Mădălina Hârbu; coregraf, Mihaela Lintzmaier). Alexandra a fost finalistă la trei aparate: paralele, sol (locul cinci) şi bârnă (locul opt), iar la individual compus a fost a şasea. În finale pe aparate s-au calificat şi alte două gimnaste de la CSS1, Andreea Preda şi Evelina Oprea (profesori, Cătălin Meran şi Petruţa Marcu; coregraf, Mihaela Lintzmaier). Andreea Preda a evoluat în finală la paralele (locul 7), bârnă (locul 7) şi sol (locul 8), iar Evelina Oprea - la bârnă (locul 6) şi sărituri (locul 7). La individual compus, Andreea Preda a fost a opta, iar Evelina Oprea - a noua.
 
Sursa foto: Facebook 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii