Gheorghe Hagi, dezamăgit, la conferința de presă „Inexplicabil! Sunt bulversat! Mergem înainte cu jucători și cu oameni care dau totul, care pot alerga“
Gheorghe Hagi, dezamăgit, la conferința de presă: „Inexplicabil! Sunt bulversat! Mergem înainte cu jucători


Farul Constanța a câștigat cu 1-0 meciul de pe teren propriu cu Glori Buzău, din etapa a șaptea a turneului play-out al Superligii 2024/2025, însă jocul „marinarilor“ l-a nemulțumit pe Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, care și-a exprimat dezamăgirea în acest sens, la conferința de presă de după partidă.
„E inexplicabil ce am văzut“
Sunt puține de zis, sunt dezamăgit, un șut pe poartă, un gol, iar apoi, din păcate, nimic, nimic, nimic! Dar în fotbal durează o zi, mâine o vom lua de la capăt. Am avut o discuție cu ei, nu se poate, n-am făcut nici cinci pase. Static, previzibil. E inexplicabil ce am văzut. Mi-e greu, simt o dezamăgire mare în seara asta și vom vedea. Mergem înainte cu jucători și cu oameni care dau totul, care pot alerga, care sunt puternici fizic și mental. Iar am ajuns la șase accidentați. Nu se poate, din prima zi de pregătire. Între cinci și opt, lună de lună. N-am făcut o data aceeași echipă, nu am omogenitate, nu am nimic. Un an întreg. O dată sus, o dată jos, nici nu știu. Când ți-e mai drag, se întâmplă ca astăzi. Și ce zic oare suporterii? Eu plec acasă dezamăgit, am o noapte să mă odihnesc și mâine vorbim și vom vedea ce facem.
„Asta nu e atitudine, nu e determinare“
Am tot spus că trebuie schimbat, dar până la urmă și ei trebuie să fie mult mai preocupați, vorbesc acum în numele acționarului, nu ca antrenor. Eu am avantajul că sunt și acționar. Toată lumea trebuie să fie preocupată de cum arată Farul. Asta nu e atitudine, nu e determinare. Lucrurile nu pot merge așa. Am avut șansă, noroc, dar până unde va merge, cât va merge? De aceea ne-a egalat Slobozia acasă, de aceea nu am dat gol cu Iașiul, de aceea în campionat ne ducem o dată acolo, iar o dată dincolo. O data șase jucători lipsă, o dată opt și cum să gestionez eu lucrurile? Fără să am posibilități foarte mari. Eu sunt un club care în iarnă am adus trei jucători cu 1.500 – 3.000 de euro. Nu mai mult! Că trebuie să mă uit la costurile clubului, pe care le știu și trebuie să am grijă de ele.
„Cum să nu puteți să jucați după cinci zile?“
Să nu poți să alergi, jucător de 25 de ani, de 20 de ani, de 21 de ani, de 18 ani? Domnilor, sunt cu ei 100%, dar să nu uitați, am jucat la Farul la ora 17.00, titular 90 de minute, nu știu câte meciuri, și a doua zi, la ora 11.00, jucam la în București în Divizia B. Două meciuri! Le-am zis: cum să nu puteți să jucați după cinci zile? Eu sunt bulversat. N-ai putere, la 20 de ani, la 18 ani? Te refaci în 24 de ore, dormi zece ore și la revedere. Mănâncă, au de toate. Ce vor? Toate condițiile. Și când să alergăm, putere… Stai că zi pot, mâine nu pot, poimâine mă doare, stau o lună… Și uite așa. Până în iarnă, am plătit salarii de 30.000, de 40.000, chiar și de 50.000 pe lună pe jucători care erau accidentați.
„Păi și cum să jucăm noi fotbal, să stăm pe teren și să ne uităm?“
De aceea n-am luat, dragilor, jucători în iarnă, am luat cât am putut, cu riscul de rigoare, un Kiwinda, un Reginaldo, un Fabio, de care mi-au zis că era, mama, wow și el a venit și nu se antrenase de nu știu când. Mie mi-au zis că nu-l mai bagă antrenorul, dar el e bun. Arăta bine, cât de cât, dar apoi stai Hagi și fă-l două luni. Stai că eu sunt la refacere, lucrez la Urgență. Sunt la Urgență pentru o lună, pentru două, dar ce fac, să lucrez opt luni, iar apoi să nu poți să alergi 45 de minute? Păi și cum să jucăm noi fotbal, să stăm pe teren și să ne uităm? La fotbal trebuie să fii reactiv, să ai reacție, să faci ambele faze, cât de cât, cu postul pe care-l joci.
Sunt dezamăgit, am o dezamăgire mare. Mă duc și eu să stau cu familia puțin și vedem mâine cum ieșim. Ne așteaptă două meciuri grele, acasă cu UTA și în deplasare la Galați.
„Nu, cu mine nu e bine, cu alții poate“
Singurul lucru care stă în picioare sunt cele trei puncte, care erau fundamentale. Toți spuneau că e bine. Nu, cu mine nu e bine, cu alții poate. Echipa trebue să joace, să arate, să aibă putere, să facă ambele faze. De aceea am ajuns cei mai buni și am ieșit campioni. Tot cu aceiași jucători, mai mult sau mai puțin, care, atenție, veneau după șase luni, opt luni, un an, nu jucaseră. Toți! Sau jucau la Fiorentina Primavera, nu la echipa mare. Și l-a făcut Hagi, l-a antrenat și am câștigat campionatul.
„Ei stau și se uită doar la minge“
La un moment dat, alergau, acum… De ce nu, ce s-o fi schimbat? Că metodica e aceeași persoană. Stau cu ei, n-am făcut nici mai mult nici mai puțin antrenament. Dar nu pot să împing eu. Ați văzut ce fac pe bancă. Domnilor, nu mai știu cum să citesc meciul, situația de joc și nu am cum să n-o văd, văd pe ansamblu, nu doar una. Văd tot și le zi: du-te acolo, fă aia. Dinainte, trebuie să țip eu. Le zic mereu să vorbească în teren, pe liniile lor și în fața lor. Ei stau și se uită doar la minge. Nu se uită în jur. De ce? Condiții au, mâncare, alimentație, de ce nu e putere?
„E dură, e de reflectat“
Și încă una. Facem cantonament, când am ieșit campioni nu făceam. Dar și cu cantonament nu putem alerga. Nu mai știu ce să cred și să fac. Învăț ceva nou, tot ce mi se întâmplă e să mă facă mai bun. Acum stăm o zi în cantonament, dar nu mai jucăm bine. Cum vine asta? E dură, e de reflectat, nici nu mai știu, sunt multe variante pe care le am.
„Care mai vine, dacă vor să mai vină, poate vor să plece“
Dar mergem înainte, cum le-am zis, să se odihnească în seara asta, să doarmă și ne vedem mâine dimineață să vedem. Care mai vine, dacă vor să mai vină, poate vor să plece. Asta e problema lor, nu e nicio problemă. Avem copii. Mai bine, măcar știu că mă duc cu ceva care vrea.
„De aceea nu l-am băgat pe Iancu“
Și ultima, nu vă las pe voi să o spuneți, o zic eu. De aceea nu l-am băgat pe Iancu. L-am chemat, un minut, două, trei, el trebuie să vină în viteză. Nu să alerge ca mine. Că n-are chef. OK, atunci… Gabi, îmi pare rău, ce să fac! Cât ai stat, cât ai jucat? Ce am făcut eu greșit? Jucător plătit regește. Nu 2.000 – 3.000. Când te chem, trebuie să vii apt. 100%, în viteză. Asta trebui schimbat, jucătorul să aibă poftă, să ajute echipa, în cel mai important moment al ei. Le-am scris pe tablă, pentru toți. E un moment important, în care trebuie să reacționați cu toții. 100%, și un minut și 30 de secunde și 200, tot! Și el abia mergea. Îmi pare rău, atunci am zis ce rost are să te mai schimb. Și am băgat doi, nu am mai băgat trei. Nici nu mai știam ce să fac.
Dezamăgirea e mare, dar acesta e fotbalul, imprevizibil și vom vedea.
Citește și:
Hagi, nemulțumit după Farul Constanța - Gloria Buzău 1-0
„Cele trei puncte sunt ca apa, dar au venit nemeritat“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp