Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:00 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul joaca derbiul local cu CS Eforie

ro

15 Oct, 2009 02:59 2682 Marime text

viitorul.jpgNeînvinsă după primele nouă etape, FC Viitorul Constanţa încearcă să-şi consolideze fotoliul de lider în seria C2 din Liga a III-a. Echipa de seniori a Academiei Gheorghe Hagi joacă mâine, pe teren propriu, în derbiul local împotriva celor de la CS Eforie. Dacă echipa antrenată de Iancu Guda şi Marius Codescu este pe primul loc în clasament (7 victorii, 2 egaluri, golaveraj 16-1), formaţia din Eforie ocupă doar locul 11, cu 12 puncte. Întâlnirea de pe stadionul din Ovidiu va fi condusă de o brigadă de arbitri din Brăila, care îl are la centru pe Andrei Cătălin Rotaru, ajutat la cele două margini de Marius Cristian Marchidanu şi Marius Lucian Titirişcă. Observator de arbitri a fost delegat bucureşteanul Vasile Jarca. În alte partide ale Ligii a III-a, seria C2, Farul II, Callatis Mangalia şi CSM Medgidia vor juca în deplasare cu Vicscofil, Viitorul Chirnogi, respectiv CS Tunari, în timp ce Oil Teminal primeşte vizita ocupantei locului secund, ACS Berceni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii