Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul joaca maine la Botosani

ro

02 Oct, 2009 03:10 1227 Marime text

farul.jpgAflată la doar trei puncte de locul doi, ultimul care permite promovarea în prima ligă, formaţia pregătită de Marius Şumudică nu-şi mai poate permite paşi greşiţi în jocurile cu echipele mici şi are numai varianta victoriei în partide din deplasare, contra celor de la FC Botoşani. Echipa moldoveană ocupă locul 16 în clasamentul Seriei I, cu şase puncte, iar etapa trecută a fost surclasată de Sportul, cu scorul de 4-0. Tehnicianul Marius Şumudică nu poate conta la acest meci pe Cosmin Matei, convocat la naţionala Under 19 a României. În schimb, accidentările uşoare ale lui Chico şi Bogdan Andone, de la jocul cu Săgeata, nu vor pune în pericol prezenţa lor în primul 11. Meciul este programat să se dispute mâine, de la ora 11.00, şi va fi arbitrat de o brigadă formată din Radu Petrescu (Bucureşti), ajutat la cele două margini de Florin Potora (Turda), Gero Szabo (Cluj). Arbitrul de rezervă va fi Grigore Suhan (Suceava), iar observatori, Radu Petrescu (Braşov) şi Aurel Daicu (Suceava).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii