Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:39 07 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanţa Ianis Zicu - „Toată lumea s-a grăbit să vorbească foarte multe lucruri care m-au deranjat”

ro

19 Apr, 2021 00:00 3307 Marime text
  • Cu trei etape înainte de finele turneului play-out, FC Farul şi-a asigurat matematic prezența în următorul sezon al Ligii a 2-a.
  • Obiectivul din play-out al „marinarilor” e ca, la final, să ocupe locul întâi în clasament.
  • Ianis Zicu spune că, în ultimii doi ani, de când a venit el la Constanța, echipa a arătat determinare și dăruire.
 
FC Farul Constanţa a obţinut sâmbătă prima victorie în turneul play-out al Ligii a 2-a, 3-1 pe teren propriu cu Fotbal Comuna Recea, iar, prin acest succes, „marinarii“ și-au asigurat matematic prezența în următorul sezon al Ligii a 2-a, cu trei etape înainte de final.
 
Victoria a venit în runda a patra din play-out şi în al treilea joc disputat de Farul, care, în celelalte două partide, înregistrase un egal şi o înfrângere. Ianis Zicu, antrenorul principal al echipei constănţene, s-a arătat mulţumit de evoluţia jucătorilor săi din meciul cu Recea.
 
„A fost un joc bun, iar, în a doua repriză, puteam să închidem și mai devreme meciul. Am început partea secundă bine, am avut câteva oportunități, dar și adversarul îți pune uneori probleme. Am întâlnit una dintre echipele cele mai în formă, pentru că ei au pierdut în ultimele 12 meciuri doar trei, dintre care două cu noi. Este o echipă care își creează ocazii de poartă, dar acum au avut mai puține, pentru că nu le-am dat atât de multe oportunități. Am câștigat o partidă importantă și trebuie să privim cu încredere înainte, să câștigăm și ultimele trei meciuri din acest sezon ca să terminăm pe un loc foarte bun”, a punctat principalul FC Farul.
 

În 21 de etape acasă, au pierdut doar patru

 
Ianis Zicu a subliniat că, în startul turneului play-out, pe „marinari” era o anumită presiune. „Am obţinut o victorie importantă cu Recea! Noi nu meritam să fim în situația aceasta și să simțim aceste emoții ale barajului, ca să spun așa, chiar dacă toată lumea vorbea despre o diferență mare de puncte. Era o neliniște și erau lucruri care ne apăsau, mai ales că în primele două etape nu am reușit să câștigăm. Am avut o perioadă mai puțin bună. Dar, dacă este să facem o analiză corectă și totală a tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, de când am venit la Constanța, eu cred că echipa a arătat determinare și dăruire. În 21 de etape acasă, am pierdut doar patru, un meci anul trecut, cu Turris, și încă trei în acest an, dintre care unul jucând cu 10-11 jucători de câmp, pentru că a fost situația cu COVID-19”, a menţionat antrenorul farist.
 

„Locul nostru era în primele șase”

 
„Marinarii” au fost în cărţile calificării în play-off până la finalul sezonului regular, ocupând primul loc sub linie, la egalitate de puncte cu ultimele două formaţii care au acces în primele şase. 
 
„Cred că băieții trebuie felicitați în totalitate pentru maniera în care au abordat meciul contra formaţiei Fotbal Comuna Recea. Mă așteptam să aibă această reacție, pentru că, dacă este să tragem linie la finalul sezonului regular, am fost la un punct de baraj, la trei puncte de promovare directă și cred că jocul ne permitea să sperăm. Din păcate, nu am reușit să avem rezultate bune cu echipe care au terminat înaintea noastră și toată lumea s-a grăbit să vorbească foarte multe lucruri care m-au deranjat. Nu am zis nimic până acum, pentru că eram focusat pe ceea ce trebuia noi să facem ca să închidem orice discuție despre barajul de retrogradare. Cu buget mai mic de trei ori decât Petrolul, Cluj și decât altele, această echipă a reușit să termine la egalitate de puncte cu cele care au mers în play-off. Chiar dacă acesta era obiectivul nostru și nu l-am îndeplinit din cauză că am avut rezultate mai proaste cu echipele care au intrat în play-off, cred că locul nostru era în primele șase. De aceasta, vreau să felicit pe toată lumea, de la jucători, la oamenii care lucrează în cadrul clubului, angajații clubului, cei care au grijă de teren, de tot ce înseamnă clubul FC Farul, pentru toată munca pe care au depus-o în acest an”, a mai spus Iania Zicu.
 

„Să ne arătăm nouă că merităm să fim în față”

 
Până la finalul turneului play-out, FC Farul mai are de jucat trei meciuri, în ordine cu: CSM Slatina (în deplasare), U Cluj (acasă) şi Pandurii Lignitul Tg. Jiu (în deplasare). Obiectivul „marinarilor” rămâne clasarea pe prima poziţie la final.
 
„Lucrul acesta l-am discutat încă de când am ratat calificarea în play-off, ca obiectivul să rămână primul loc în play-out, și trebuia să luptăm pentru asta, să ne arătăm nouă că merităm să fim în față. O să fie trei partide grele în continuare, chiar dacă jucăm cu două echipe retrogradate, Slatina și Pandurii, plus partida de acasă cu U Cluj. Noi o să ne pregătim la fel, atât eu, cât şi jucătorii, ne vom antrena și ne vom concentra pentru aceste partide, așa cum am făcut-o și pentru etapele importante din timpul sezonului. Vor fi jucători care vor intra, pentru a-i vedea și pe ei, dar, cu siguranță, fiecare partidă va fi pregătită pentru a câștiga”, a menţionat Ianis Zicu.

 

Înfrângere pentru U Cluj

 
În ultimul meci al etapei, disputat duminică, Ripensia Timişoara - U Cluj 2-1, astfel că, după patru etape, ierarhia arată astfel: 1. Farul - 36p (3m, golaveraj 4-3), 2. Metaloglobus - 36p (3m, 3-3), 3. U Cluj - 33p (3 meciuri jucate, 6-5), 4. Ripensia Timişoara - 30p (4m, 5-3), 5. Fotbal Comuna Recea - 29p (4m, 10-6), 6. CSM Slatina - 19p (4m, 5-7), 7. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 14p (3m, 3-9).  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la meciul FC Farul - Fotbal Comuna Recea.

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)

 
Citeşte şi:
 
FC Farul a învins Fotbal Comuna Recea. Prima victorie în play-out a „marinarilor”

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii