Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:15 12 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul, a doua victorie la rând. Urmează meciul cu U Cluj Ianis Zicu - „Vrem să încheiem sezonul cu fruntea sus”

ro

26 Apr, 2021 00:00 2500 Marime text
  • FC Farul Constanţa a câştigat la diferenţă de două goluri meciul din etapa a cincea a turneului play-out.
  • „Marinarii” sunt pe locul întâi în ierarhie, la distanţă de trei puncte de a doua clasată.
  • În partida de la Slatina, atacantul Vlad Rusu a susţinut primele sale minute în acest sezon în tricoul alb-albastru.
 

FC Farul Constanţa a învins în deplasare CSM Slatina, scor 3-1, în etapa a cincea a turneului play-out din Liga a 2-a, şi s-a distanţat la trei puncte în fruntea clasamentului, beneficiind şi de înfrângerea celei de-a doua clasate înaintea rundei, Mataloglobus Bucureşti (0-2 pe terenul lui U Cluj), cu care „marinarii” erau la egalitate de puncte.

Succesul echipei de pe litoral a fost al doilea la rând în campionat, iar, la finalul confruntării, Ianis Zicu, antrenorul Farului, a subliniat atitudinea şi determinarea de care au dat dovadă pe teren elevii săi. „O partidă care la prima vedere părea ușor de câștigat (n.r. CSM Slatina e penultima în clasament şi deja retrogradată în Liga a 3-a), dar, așa cum am spus, trebuia să fim motivați și concentrați. Lucrurile acestea le-au făcut toți băieții care au intrat pe teren. Și-au dat seama că, pentru a forma o stare de spirit și a pregăti fiecare meci care urmează, fie că ne aflăm la Farul sau nu, trebuie să ne formăm această mentalitate de învingători și să câștigăm fiecare partidă”, a punctat Ianis Zicu.
 

Teren foarte bun la Slatina

Ca şi în precedentul meci de la Slatina, din sezonul regular, partidă care s-a încheiat însă la egalitate, 1-1, şi acum Farul a condus jocul. „Mă bucur că am reușit să obținem cele trei puncte, pentru că trebuie să continuăm acest drum. Mai sunt două meciuri pe care încercăm să le câștigăm și să încheiem sezonul cu fruntea sus. Cu toate că și la încheierea sezonului regular puteam să ținem pieptul în față și fruntea sus, pentru că am luptat și am fost la un gol diferență, la un rezultat pozitiv de a intra în play-off. A fost o partidă pe care am dominat-o, așa cum a fost și cea de la Slatina dinaintea încheierii sezonului regular, pentru că și atunci am controlat jocul. Un teren foarte bun și țin să-i felicit pe cei care au grijă de gazonul stadionului din Slatina. Terenul arată foarte bine, se poate pasa, se poate construi și poți să-ți asumi riscuri mai mari. Când terenul este bun, ai control asupra mingii, poți să te informezi mai mult și să fii atent în mai mare parte la adversar decât la minge”, a precizat antrenorul constănţean.
 

Vlad Rusu, pasă de gol

În partida de la Slatina a susţinut primele sale minute în acest sezon în tricoul alb-albastru şi atacantul Vlad Rusu (30 de ani), absent o lungă perioadă din pricina unei accidentări. Sosit la Farul în iarna acestui an, Vlad a intrat pe teren în minutul 70, în locul lui Andrei Banyoi, iar peste numai cinci minute a pasat decisiv la golul de 3-1, marcat de Ilie Damaşcan. Refăcut în urma problemelor medicale cu care s-a confruntat, Vlad Rusu a fost rezervă în etapa trecută, iar acum, la Slatina, a şi intrat pe teren.
 

Duel cu a doua clasată

În etapa viitoare, „marinarii” joacă pe teren propriu cu a doua clasată, U Cluj, sâmbătă, 1 mai, de la ora 12.30, iar Ianis Zicu speră că seria victoriilor va continua. „Ne-am distanțat la trei puncte de locul doi și jucăm cu U Cluj meci direct acasă. Sperăm să facem un joc bun și să reușim să câștigăm și această partidă”, a menţionat tehnicianul. Meciul cu U Cluj este penultimul din play-out, iar în ultima confruntare Farul se va duela în deplasare cu ultima clasată (retrogradată matematic de mai mult timp în Liga a 3-a), Pandurii Lignitul Tg. Jiu.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)


Citeşte şi:

FC Farul Constanţa, victorie cu CSM Slatina. Ilie Damaşcan a reuşit o dublă
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii