Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:25 01 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța - UTA, în Superligă Gheorghe Hagi - „Mă aștept la un meci foarte greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

ro

01 Oct, 2022 13:58 1682 Marime text

În etapa a 12-a a Superligii, Farul Constanța, liderul clasamentului, cu 24 de puncte, întâlnește pe teren propriu UTA, echipa clasată pe locul opt, cu 15 puncte.

Partida este găzduită de arena principală a Academiei Hagi, de la Ovidiu, duminică, 2 octombrie, de la ora 18.30.

Pentru această partidă, Farul îl are suspendat pe stoperul Mihai Popescu, în timp ce perechea sa din centrul apărării, Ionuț Larie, căpitanul echipei, acuză unele probleme medicale.

Totodată, mijlocașul Dragoș Nedelcu încă nu e la capacitate maximă, în urma accidentării, după cum extrema Gabriel Torje și fundașul dreapta Romario Benzar se confruntă și ei cu unele dificultăți de ordin medical.

În pauza de campionat, obiectivul nostru a fost să le dăm minute și jucătorilor care au evoluat mai puțin, ca să vină și ei la nivelul celorlalți. Din păcate, în aceste două săptămâni, am mai pierdut doi jucători, Torje și Benzar, care au avut probleme după amical, iar în momentul de față nu sunt 100%. Popescu e suspendat, Nedelcu revine ușor-ușor, lucrurile merg bine, dar încă nu se află la capacitate maximă. Iar de ieri avem o problemă și cu Larie, să vedem dacă va fi apt pentru joc. Dar suntem încrezători că putem face un meci foarte bun, contra unui adversar al cărui antrenor a arătat până acum că a creat un lot foarte bun. UTA a jucat foarte bine acasă, făcând meciuri completă și fiind agresivă. Dar și în deplasare a arătat personalitate. E o echipă care iese la joc, încearcă să fie agresivă pe toată durata meciului. Are atacanți foarte buni și trebuie să fim atenți la acest aspect. Mă aștept la un meci foarte greu, din toate punctle de vedere, dar sunt încrezător în tot ce facem noi, în puterea noastră, în calitatea și talentul echipei. Sperăm să obținem victoria, sunt foarte importante cele trei puncte și e foarte important să mergem pe aceeași linie, să ne păstrăm concentrarea, determinarea și atitudinea, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.   

Partida a fost prefațată din partea Farului și de tinerii Alexi Pitu (cel mai bun pasator din campionat, cu cinci assisturi) și Dina Grameni (care a înscris de trei ori până acum în această ediție a Superligii, de fiecare dată din pasele lui Pitu).

Va fi un meci dificil, anul trecut nu am reușit să-i învingem, trebuie să ne impunem stilul de joc și să aducem cele trei puncte. Nu văd ca o presiune faptul că suntem pe locul întâi. Luăm fiecare meci în parte și vom vedea ce va fi la sfârșit. Sper să îi ofer și mâine o pasă de gol lui Dina Grameni, noi jucăm de mici împreună, dar poate îmi oferă el mie una acum. Ne așteptăm din nou la un sprijin important al publicului, mai ales că suntem pe primul loc și jucăm un fotbal bun, a arătat Alexi Pitu.  

   

Mereu am avut meciuri grele cu UTA. E o echipă care se apără bine, dar face și faza ofensivă foarte bine. Sperăm ca mâine să luăm cele trei puncte, pentru că avem nevoie. Sunt sigur că UTA va avea o reacție la meciul cu noi, după ce, în partida precedentă, a pierdut pe teren propriu. Probabil că va veni la victorie, dar aceasta nu schimbă cu nimic datele problemei, iar noi vom aborda și acum partida să câștigăm, ca mereu, și sperăm să ne iasă din nou. Am înscris 15 goluri în ultimele cinci meciuri, dar mâine ar fi bun și un gol, dacă va fi golul victoriei. Ne dorim să înscriem cât mai mult la fiecare meci, dar importante sunt punctele. Degeaba marcăm trei goluri, ca la Craiova, și nu reușim să învingem, a spus și Dina Grameni.     


Sursa foto: ZIUA de Constanța  
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii