Farul Constanța, ultimul amical înaintea stagiului din Bulgaria. Ionuț Vînă - „Din sezonul următor, țintim mult mai sus“
Farul Constanța, ultimul amical înaintea stagiului din Bulgaria. Ionuț Vînă - „Din sezonul următor, țintim
25 Jun, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
385
Marime text



- „Marinarii“ au disputat până acum, în această vară, două partide de verificare și mai au în program încă cinci.
Fotbalistul Ionuț Vînă (30 de ani) continuă la Farul Constanța, cu care a semnat un nou contract, valabil pentru următorii doi ani, după ce vechea înțelegere expirase. Mijlocașul a vorbit despre obiectivele din noua stagiune.
Ionuț Vînă a fost și în ultimul sezon unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei de pe litoral, pentru care a evoluat în 36 de meciuri în toate competițiile, marcând trei goluri și oferind trei pase decisive.
Ofertele din străinătate nu s-au concretizat
„Am semnat prelungirea contractului cu gânduri mari, mă bucur că sunt acasă, am semnat cu inima deschisă. M-am gîndit în primul rând la familie, să o am aproape și să beneficiez de sprjinul ei total. Aici m-am simțit de fiecare dată excelent. Vreau să uităm sezonul trecut și să începem cu dreptul noua stagiune, pentru că avem multe de arătat. Eu mi-am terminat contractul la finele lunii mai, de atunci am primit ceva oferte din afara țării, numai că primordial pentru mine era să fie fetița mea în siguranță, un oraș OK. Nu s-a putut aceasta, iar aici în România nu m-am gândit la altă echipă în afara Farului“, a declarat Ionuț Vînă, la Farul TV.
Vineri, meci cu Oțelul Galați
În noul sezon, Farul va fi condusă de staff-ul tehnic care îl are în frunte pe antrenorul Ianis Zicu. După două săptămâni de pregătire la baza sportivă a Academiei Hagi, de la Ovidiu, acolo unde Farul a disputat și primele două partide de verificare (1-2 cu Cerno More Varna și 0-1 cu Fratria Varna), „marinarii“ vor întâlni vineri, 27 iunie 2025, de la ora 10.30, pe stadionul Arcul de Triumf din București, Oțelul Galați.
Va fi ultima verificare a echipei pregătite de Ianis Zicu, Daniel Florea și Mihail Moraru înaintea stagiului din Bulgaria, de la Bansko, unde Farul va disputa alte patru partide amicale, toate în compania unor adversari puternici.
Programul complet al meciurilor amicale ale Farului din această vară:
- 18 iunie 2025 - 1-2 cu Cerno More Varna (locul 3 Bulgaria). Au marcat Cojocaru 2 / Weslen 57, Cardoso 84
- 21 iunie 2025 - 0-1 cu Fratria Varna (Bulgaria) - la Baza AGH
- 27 iunie 2025, ora 10.30, cu Oțelul Galați (la București, stadion Arcul de Triumf)
- 29 iunie 2025, ora 18.00, cu Egnatia (campioana Albaniei) - la Bansko (Bulgaria)
- 30 iunie 2025, ora 18.00, cu Drita (campioana Kosovo) - la Bansko (Bulgaria).
- 3 iulie 2025, cu Sileks (locul 2 - Macedonia) - la Bansko (Bulgaria)
- 4 iulie 2025, ora 11.00, cu FK Radnicki Nis (Serbia) - la Bansko (Bulgaria).
Prima etapă din noul sezon va avea loc în weekend-ul 12-13 iulie.
„Cu siguranță, victoriile vor veni“
„Atmosfera la echipă e foarte bună, mi-a plăcut ce am găsit cu Mister și cù staff-ul dânsului. Sunt alergări multe, ca în fiecare perioadă de pregătire. Încercăm să ne antrenăm cât putem de bine, să ne ferim de accidentări și să avem un debut pozitiv în campionat. Nu trebuie să ne luăm după meciurile amicale, ele doar îți dau pregătirea necesară pentru a începe sezonul. Sigur, sunt importante și rezultatele din partidele de verificare, să câștigi, să ai moral, dar primordial e să avem pregătirea necesară pentru startul stagiunii, să putem duce 90 de minute. Iar cu siguranță victoriile vor veni“, a mai spus Ionuț Vînă, potrivit sursei citate.
„Nimănui nu i-a picat bine“
În sezonul trecut al Superligii, Farul nu a mai reușit calificarea în play-off, jucând în play-out și ocupând la final locul 11. În noua stagiune, „marinarii“ speră să nu mai rateze turneul play-off. „Și eu, și colegii mei plecăm la drum cu gândul de a nu mai avea emoțiile din campionatul precedent. Nu vrem să se mai repete ce s-a întâmplat anul trecut. Niciunui om din acest club și din oraș, suporter al Farului, nu i-a picat bine. Ne bucurăm că s-a terminat așa și nu a fost mai rău, iar din sezonul următor țintim mult mai sus“, a punctat Ionuț Vînă.
„M-am întors acasă și mă simt foarte bine“
Format în Academia Hagi, fundașul dreapta David Maftei (20 de ani), s-a întors pe litoral, după ce a fost împrumutat în ultimii trei ani, la Unirea Dej (în sezonul 2022/2023), CSA Steaua (2023/2024) și Oțelul Galați (în sezonul trecut).

„Am avut o perioadă de pregătire până acum destul de grea, dar este foarte bună, ne va ajuta. Eu am fost împrumutat trei ani, acum m-am întors acasă și mă simt foarte bine. În lot suntem mulți jucători veniți din academie, dornici de performanță și să arătăm ce putem. Suntem fericiți că suntem aici. În mecurile amicale de până acum din păcate rezultatele nu au fost cele pe care ni le doream, dar suntem în perioada de pregătire, trebuie să acumulăm, să ne facem antrenamentele, iar când vom începe campionatul să fim foarte bine. Mai avem meciuri de verificare, iar situația va fi diferită, trebuie să facem partide foarte bune, astfel încât să începem cu dreptul campionatul“, a spus tânărul jucător, la Farul TV.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Fotbalistul Ionuț Vînă continuă la Farul Constanța. A semnat un nou contract
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii