Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 03 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Sezonul carierei pentru Alexandru Ișfan și Ionuț Vînă! Sunt primii doi marcatori ai „marinarilor“

ro

03 Feb, 2026 17:00 223 Marime text
Sursa foto: Farul Constanța
  • În 24 de etape din sezonul 2025/2026 al Superligii, Alexandru Ișfan și Ionuț Vînă au împreună 13 goluri (dintre cele 32 ale Farului) și patru pase decisive. 
 
Primii doi marcatori ai Farului Constanța după 24 de etape scurse din acest sezon al Superligii, atacantul Alexandru Ișfan și mijlocașul Ionuț Vînă, străbat cel mai bun sezon al carierei lor din punctul de vedere al reușitelor personale!
 
Pentru Alexandru Ișfan (26 de ani), originat din Mioveni, cele șapte luni petrecute până acum la Farul (în care a evoluat în toate cele 24 de etape), au însemnat șapte goluri și două pase decisive. Ișfan nu a mai cunoscut niciodată o asemenea performanță la nivelul primului eșalon, cu atât mai mult după 24 de etape! La CS Mioveni, Alexandru a înscris opt goluri, dar a reușit acest lucru în Liga a 2-a și în trei campionate! De asemenea, atacantul are șapte goluri și în tricoul lui FC Argeș, dar tot pe parcursul a trei sezoane, iar unul dintre golurile marcate a fost în Cupa României.
 
„Este un mediu excelent“
 
„Mă simt foarte bine la Constanța, este un mediu excelent și rezulștatele mele sunt datorită acestor aspect. Nu mă interesează ce a fost, mă gândesc numai la ce pot face în continuare, să înscriu cât mai mult și să-mi ajut echipa, pentru că acesta este rolul meu. Cei de la Farul au avut încredere în mine și mă bucur că pot să îi răsplătesc astfel“, a declarat Alexandru Ișfan.
 
Al 20-lea gol pe prima scenă

 
La 30 de ani (va împlini 31 pe 20 februarie 2026), Ionuț Vînă a marcat în succesul cu Universitatea Craiova al 20-lea său gol pe prima scenă (16 dintre ele fiind în tricoul Farului). Execuția a fost la fel de spectaculoasă ca și la alte reușite din acest sezon. A fost al șaselea gol al lui Vînă din stagiunea 2025/2026, în care are și două pase decisive.
    
„Mă bucur pentru goluri, pentru fiecare reușită, mai ales când acestea aduc și puncte echipei. Avem o atmosferă bună, ne pregătim bine și cred că am fi meritat să avem mai multe puncte, dacă ne gândim la anumite partide. Acum privim spre ce va urma, rămânem concentrați, luăm pas cu pas fiecare joc și vom vedea unde vom fio la final“, a menționat mijlocașul crescut în Academia Hagi.
 

Marcatori Farul
 
7 goluri - Alexandru Ișfan
6 goluri - Ionuț Vînă
4 goluri - Ionuț Larie, Răzvan Tănasă
2 goluri - Narek Grigoryan
1 gol - Eduard radaslavescu, Jakub Vojtus, Jovan Markovic, Bogdan Țîru, Ionuț Cojocaru, Diogo Ramalho, Victor Dican, David Maftei, Denis Alibec.
 
În clasamentul Superligii, Farul se află pe locul zece, cu 34 de puncte, fiind la cinci puncte de poziția a șasea (ultima care duce în play-off). În cele 24 de etape de până acum, „marinarii“ au nouă victorii, șapte etape și opt înfrângeri, golaveraj 32-27.

 
Clasament
 
  1. Universitatea Craiova - 46p
  2. Dinamo - 45p
  3. Rapid - 45
  4. FC Argeș - 40p
  5. FC Botoșani - 39p
  6. Universitatea Cluj - 39p
  7. UTA - 38p
  8. Oțelul Galați - 37p
  9. CFR Cluj - 35p
  10. Farul - 34p
  11. FCSB - 34p
  12. Petrolul - 21p
  13. Unirea Slobozia - 21p
  14. Csikszereda - 19p
  15. FC Hermannstadt - 17p
  16. Metaloglobus - 11p.
 
Prima apariție oficială după aproape nouă luni
 
În meciul cu Universitatea Craiova, la Farul au fost două reveniri importante: Denis Alibec și Gustavo Marins. Dacă vârful de 35 de ani s-a aflat la primul joc după întoarcerea de la FCSB (la care a petrecut șase luni), iar în cele 20 de minute a înscris ultimul gol al partidei, fundașul brazilian a bifat prima apariție oficială după o pauză de aproape nouă luni, din pricina problemelor medicale. Ultimul meci al lui Gustavo fusese pe 16 mai 2025, Oțelul Galați - Farul 0-0.
 
„Ambii au adus un plus de încredere, de siguranță, de determinare în jocul Farului, care a încântat cei peste 2.000 de spectatori care au venit să-și susțină favoriții, chair dacă, în timpul partidei, temperatura resimțită a fost de -12 grade! Din fericire, atât jocul favoriților, cât și diferența de pe tabelă și totodată cele trei puncte care păstrează șanse la un loc de play-off, tot mai disputat, le-au oferit o mare bucurie la final“, menționează Farul Constanța.
 
L-a înlocuit pe Ionuț Larie
 
Neașteptată, dar inspirată, prezența lui Gustavo în primul „11“ al meciului cu liderul clasamentului s-a datorat problemelor medicale cu care s-a confruntat în dimineața meciului căpitanul Farului, Ionuț Larie, însă stoperul sud-american, în vârstă de 23 de ani, a jucat foarte bine, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.    
 
Gustavo e evoluat excelent, cu încredere și curaj, contra unor adversari puternici, pentru că este important și acest lucru. Una e să ai în față un vârf fără forță și viteză și alta doi atacanți capabili, pe care Craiova a plătit sume mari. De aceea Gustavo merită să fie apreciat și felicitat pentru cum s-a comportat în acest meci“, a spus antrenorul Farului, Ianis Zicu.
 
După meciul cu liderul clasamentului, echipa de pe litoral întâlnește în etapa următoare, tot pe teren propriu, un alt adversar redutabil, Dinamo București (a doua clasată), miercuri, 4 februarie 2026, de la ora 20.30. 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Trei fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa ideală a etapei a 24-a. „A făcut diferența în teren“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii