Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:33 28 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța, mișcări „gândite bine“ pe piața transferurilor. „Ne interesează foarte mult acest tip de jucător“ (GALERIE FOTO)

ro

26 Jan, 2022 00:00 2550 Marime text
 
 
  • Farul Constanța a învins cu 3-2 FC U Craiova 1948, după ce „marinarii“ au avut la pauză avantaj de trei goluri.
  • Gică Hagi este de părere că, din minutul 60, elevii săi și-au făcut meciul greu. 
  • Hagi a vorbit și despre debutul într-o partidă oficială la Farul a celor două achiziții de până acum din această iarnă, Michael Omoh și Robert Moldoveanu.
 
Farul Constanța a debutat cu dreptul în 2022 în Liga 1, învingând pe teren propriu FC U Craiova 1948, scor 3-2, după ce „marinarii“ au condus la pauză cu 3-0! Gică Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, a subliniat cele două perioade diferite din jocul Farului: prima oră, iar apoi ultimele 30 de minute.
 
Gazdele au punctat în minutele 5 (Omoh), 32 (Betancor) și 45 (Omoh), iar, după pauză, echipa din Bănie a marcat în minutele 52 (Compagno) și 89 (Asamoah). „Am făcut un meci foarte bun 60 de minute, interval în care am jucat foarte bine, am avut calitate în tot ce am făcut, la construcție, circulația mingii, combinații, finalizare, dar și defensiv, băieții având reacție bună când se pierdea mingea. Am făcut presiune, am recuperat balonul repede. Nu le-am dat adversarilor spațiu și timp să gândească. Sunt mulțumit din toate punctele de vedere de prima oră de joc. Din minutul 60 însă, au venit schimbările și dintr-o dată ne-am făcut meciul greu. Dar sunt trei puncte importante, victorie acasă. Păcat de cele două goluri pe care le-am luat. Trebuie lucrat la acest aspect, să jucăm 90 de minute bine. Probabil a fost începutul de campionat, oboseală și nu suntem 100% să jucăm tot meciul la un nivel foarte bun. Cei care au intrat nu au adus prospeține nici în tehnică, nici în tactică sau fizic. N-am știu ce facem în teren, echipa s-a rupt. N-am mai avut mijlocașii care trebuia, atacanții au pierdut mingea, iar la ocaziile avute, multe, ultima decizie a fost greșită. Poate jucătorii au fost afectați și de frig. Și pentru ei e greu în această perioadă. Dar sunt fericit, am obținut trei puncte și sperăm să mergem pe această linie în continuare“, a declarat Gică Hagi. 
 
„Echipa s-a dezechilibrat“   
 
Acesta nu crede că, având deja 3-0 la pauză, elevii săi s-au relaxat în partea secundă, iar astfel FC U Craiova 1948 a reușit să marcheze de două ori. „15 minute au jucat bine, am vorbit la pauză, i-am mobilizat. Dar au venit schimbările și acolo cred că s-a rupt. Echipa s-a dezechilibrat, n-am mai jucat ca o formație, mai ales defensiv. Am luat destul de multe mingi, dar la fel de bine le-am greșit. N-am fost eficienți deloc. Toți au încercat, dar cei care au intrat pe parcurs au avut mai puține realizări. Mai sunt opt meciuri în sezonul regular, fiecare e important, sunt puncte puse în joc. Avem patru meciuri în deplasare și patru acasă. Sperăm ca din aceste partide să scoatem punctele necesare să fim în play-off“, a menționat managerul tehnic al Farului.
 
„Cred că e o căsătorie foarte bună“
     
Hagi a vorbit și despre debutul într-un meci oficial al celor două achiziții de până acum din această iarnă, Michael Omoh (care a reușit o dublă) și Robert Moldoveanu. Acesta din urmă a jucat cu o mască de protecție, în urma unei lovituri pe care a primit-o anterior.
 
„Omoh a fost inspirat, are calitate, a arătat-o și la echipele la care a fost. Trebuie să avem grijă de el să fie din punct de vedere fizic și mai bine. Un lucru important e că el vrea și se simte foarte bine cu noi. S-a văzut și în teren că are valoare. Știam acest lucru. A venit la o echipă care joacă ofensiv. Îi trebuia o formație ca Farul. Și noi aveam nevoie de un jucător ca el și cred că e o căsătorie foarte bună. Ne dorim să ne întărim, să facem ceva care să aducă un plus echipei, așa cum am făcut niște mișcări cred eu gândite bine, cu Omoh și cu Moldoveanu, care e un șef de generație. Moldoveanu a avut și are anumite probleme, fizice, mai puține meciuri. Ușor-ușor, vrem să–l aducem și pe el la nivelul de vârf. Și-a dorit foarte mult să vină la noi. E important acest fapt, pentru că nu suntem un club bogat, nu plătim foarte mulți bani. Ne interesează în mod deosebit acest tip de jucător, care își dorește foarte mult să vină, plăcându-i echipa, clubul și fotbalul pe care-l interpretăm. Un astfel de fotbalist cu siguranță poate să performeze și să crească la noi“, a menționat „Regele“.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa
 
Citește și:
 
Michael Omoh, debut cu două goluri la Farul Constanţa în Liga 1. „Marinarii“ au învins FC U Craiova 1948
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii