Farul Constanța joacă astăzi cu FC Argeș Gică Hagi - „Între noi și ei au ieșit mereu meciuri foarte echilibrate“ (VIDEO)
Farul Constanța joacă astăzi cu FC Argeș: Gică Hagi - „Între noi și ei au ieșit mereu meciuri foarte


În etapa a zecea a Superligii, Farul Constanța joacă pe teren propriu cu FC Argeș.
Partida este programată astăzi, de la ora 18.30, pe arena principală din complexul Academiei Hagi, de la Ovidiu.
În clasament, Farul ocupă locul trei, cu 18 puncte, după cinci victorii, trei egaluri și un eșec, golaveraj 16-9, în timp ce formația argeșeană se află pe poziția a noua, cu 13 puncte.
Întâlnim o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Întotdeauna între noi și ei au ieșit meciuri foarte echilibrate. Știu că va fi foarte greu și că va trebui să facem un fotbal bun ca să putem câștiga. Venim după un meci, cu Craiova. pe care l-am avut în mână și l-am pierdut. Trebuie să ne concentrăm pe ce vom face de acum înainte. Până acum, am făcut foarte bine, dar drumul e lung, meciurile multe, iar echipele din prima ligă sunt puternice. Trebuie să strângem rândurile și să jucăm mai bine ca înainte, ca să putem fi acolo sus. Vrem să creștem și să fim mai buni în fiecare zi, chiar dacă, din când în când, pot veni și înfrângeri, dar din ele învățăm, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
Echipa de pe litoral are o singură indisponibilitate, mijlocașul Dragoș Nedelcu, accidentat, în schimb revine atacantul Denis Alibec.
E clar că suntem mai puternici cu el în teren și cu ceilalți băieți. Alibec e Alibec, echipa are nevoie de el, dar să fie așa cum a jucat în ultimele meciuri, în care a arătat foarte bine, a spus Gică Hagi.

Sursa foto: Farul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!