Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 20 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Ioan Ovidiu Sabău le-a dat „marinarilor“ primul test de joc. Tânărul Alexandru Goncear, trei goluri marcate

ro

20 Jun, 2026 16:04 421 Marime text
Sursa foto: Farul Constanța 
Un prim test pentru jucătorii aflați în acest moment la Farul Constanța sub comanda noului antrenor principal Ioan Ovidiu Sabău, a avut loc astăzi, 20 iunie 2026, pe unul dintre terenurile Academiei Hagi, de la Ovidiu.

După o primă săptămână de pregătire intensă, cu câte două ședințe zilnice de antrenament, staff-ul tehnic al "marinarilor" a împărțit lotul în trei echipe, disputându-se trei reprize de câte 30 de minute, în care s-a putut face o primă evaluare a fiecărui component.

Au fost urmăriți cu acest prilej și jucătorii din cadrul Academiei Hagi care s-au pregătit în această săptămână alături de seniori, printre remarcați fiind Alexandru Goncear.

Puștiul care luna viitoare va împlini 17 ani a reușit trei goluri, unul mai frumos ca celălalt, dar și driblinguri și alte faze spectaculoase care au confirmat și cu acest prilej că este una din marile speranțe ale Farului.

De asemenea, printre cei care au lăsat o impresie bună s-a aflat și francezul Eddy Sylvestre, transferat în această vară și aflat la prima actiune de acest fel alături de noii colegi.

A fost în final un test util pentru actualul staff, o primă ocazie de a-i vedea la joc pe cei pe care ar urma să se bazeze în perioada următoare, menționează Farul Constanța.


Farul va continua antrenamentele de luni, 22 iunie 2026, urmând ca sâmbătă, 27 iunie 2026, de la ora 17.30, să dispute primul amical al verii, cu locul 3 din liga a doua bulgară, Fratria Varna.

Citește și:

Legendele Farul Constanța se reunesc pentru a marca 25 de ani de la memorabilul baraj cu FCM Bacău

Ti-a placut articolul?

Comentarii