Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa II, amical pierdut la scor cu CSA Steaua. Pentru „marinari“ a marcat Ianis Malama

ro

07 Feb, 2022 00:00 3376 Marime text

 
  • Echipa de pe litoral a susţinut două amicale până acum şi mai are trei în program.
 
Aflată pe locul patru în seria a treia a Ligii a 3-a, echipa de fotbal Farul Constanța II a continuat seria partidelor de verificare ale acestei ierni.
 
După ce, în precedenta partidă, s-a impus cu 5-1 pe terenul formației Înainte Modelu (colegă de serie a „marinarilor“, care ocupă locul şase), echipa pregătită de Sorin Rădoi și Stere Banoti a primit vizita echipiei CSA Steaua Bucureşti(locul şase în Liga a 2-a). Partida s-a disputat în Complexul Academiei Hagi și s-a încheiat cu succesul clar al oaspeților, scor 6-1 (3-0). Au marcat: Robert Neacșu (19), Vasile Buhăescu (28, 53), Sorin Bustea (35), Bogdan Chipirliu (50 - din penalty), Adrian Popa (86), respectiv Ianis Malama (62 - din penalty).
 
Au evoluat:
 
Farul II (antrenori, Sorin Rădoi şi Stere Banoti): Mușat (76 Trandafir) - Sîrbu, Dănuleasă (46 Aioanei; 71 Georgescu)), Buta, Lazăr (46 Borza) - Mălăele (46 Onuț), Popescu (54 Călin), Casap (54 Mitulețu) - Bodișteanu (54 Malama), Cojocaru (46 Boicu; 68 Andronache), Sali (54 Tănasă).

CSA Steaua (antrenor, Daniel Oprița): Bălbărău - Oroian, Beța, Bactar, Neagu - Bărbulescu, Enceanu - Drăghici, Chipirliu, Bustea - Buhăescu. Au mai jucat: Iancu - S. Pacionel, E. Pacionel, Zaharia, Donose, Popa, Răsdan, Huiban, Răducan, Jindiceanu.
 
În continuare, Farul II va mai susţine trei amicale în perioada de pregătire:
 
pe 12 februarie: Dunărea Călărași - Farul II
pe 19 februarie: Petrolul Ploiești - Farul II
pe 5 martie: Farul II - Progresul Spartac.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Farul II Constanţa a învins Înainte Modelu, într-un meci cu şase goluri
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii