Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 10 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța, fără victorie în deplasare Învinși de o altă nou promovată. Hagi - „Suntem conștienți că ne așteaptă un an foarte greu“

ro

30 Sep, 2024 17:00 951 Marime text
Gheorghe Hagi. Sursa foto: captură Farul TV
  • Înaintea ultimului meci al etapei a 11-a, Farul Constanța ocupă locul 12 în clasament.
 
Farul Constanța a pierdut în deplasare cu nou promovata Gloria Buzău (0-1), iar „marinarii“ au rămas fără victorie în cele cinci meciuri jucate pe teren străin până acum în acest sezon al Superligii.
 
Campioana României din stagiunea 2022/2023 a înregistrat afară trei egaluri (0-0 cu Oțelul Galați, 1-1 cu UTA, 1-1 cu Petrolul Ploiești) și două înfrângeri (2-3 cu FCSB, 0-1 cu Gloria Buzău) și, înaintea ultimului meci al etapei a 11-a, Universitatea Craiova - Unirea Slobozia, programat luni, 30 septembrie 2024, de la ora 21.00, echipa de pe litoral ocupă locul 12, cu 12 puncte, după trei victorii, trei egaluri și cinci înfrângeri în 11 meciuri, golaveraj -3 (11-14).
 
„Trebuie să schimbăm vitezele“
 
„Știam că va fi un meci greu, în deplasare, contra unei echipe cu un antrenor experimentat, care a știut să joace la rezultat. Știam că va fi greu să deschidem sistemul defensiv al gazdelor, am încercat. Ca în majoritatea deplasărilor, am fost lenți, previzibili. Mult individual, fără să combinăm și să găsim soluția în ultima treime. Trebuie să jucăm mult mai bine, cu altă atitudine, cu altă determinare și alt spirit care trebuie să existe. Trebuie să schimbăm vitezele, să fim cu o viteză în plus, ca să putem să ajungem și la poartă, să dăm și goluri și să nu primim. La primul șut pe poartă, am luat gol. Am avut și noi bară și alte ocazii înainte, în prima repriză. Nu vreau să caut scuze și alibiuri, că nu sunt persoana care face acest lucru, dar atât am meritat. Suntem conștienți că ne așteaptă un an foarte greu“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, după meciul de la Buzău.
 
„Acest fapt spune multe“
 
După 0-1 cu Unirea Slobozia la Ovidiu, în chiar prima etapă a sezonului, „marinarii“ au pierdut acum cu o altă nou promovată! „Acest fapt spune multe. Dar e Superliga, în care văd că sunt formații foarte bune, au loturi foarte bune, fiecare are puterea sa. Problema e la noi. Noi trebuie să găsim drumul și cadența care trebuie. E clar că trebuie să medităm și să facem lucruri importante ca să schimbăm lucrurile, pentru că, repet, va fi un an foarte greu“, a menționat Hagi.
 
„Nu-mi explic“
 
Acesta a subliniat că, la Buzău, Farul nu a jucat ca o echipă. „Formațiile care au pretenții trebuie să practice un fotbal mult mai bun, cu jucători care fac diferența. Apoi să joace ca o echipă, nu cum am jucat noi acum, individual. Eu asta am văzut, am și spus-o antrenorilor pe bancă. Nu-mi explic acest lucru și nu știu de ce nu combină, de ce nu fac lucrurile și nu se duc până la capăt pe tactică, ofensivă sau defensivă, să muncești pe ea. Ea ți-a adus succesul și trebuie să o faci în continuare. Va trebuie să strângem rândurile, să suferim. Vom vedea ce va fi“, a punctat Gheorghe Hagi.  
   
„Totul pleacă de la jocul colectiv“
 
Managerul tehnic al Farului a arătat și că echipa de pe litoral are inconstanță destul de mare, de la o zi la alta, de la un meci la altul. „Mă bazez pe jocul colectiv, trebuie și ofensiv, și defensiv să știi să joci colectiv. Echipa trebuie să aibă tactică foarte bună. Un jucător sau altul va ieși în evidență, dar totul pleacă de la colectiv. Toți câștigăm și pierdem meciurile. Trebuie să schimbăm lucrurile, ca să ne mulțumim suporterii și să obținem victorii, întrucât pentru aceasta muncim“, a mai spus Hagi.     
 
Dinamo, următorul adversar
 
În etapa următoare, Farul va juca pe teren propriu cu Dinamo (locul 4, cu 17 puncte), vineri, 4 octombrie 2024, de la ora 21.00. „Toate meciurile sunt grele, trebuie să ne pregătim în fiecare săptămână, să ne gândim la meci, sunt trei puncte, trebuie să luptăm pentru ele. Avem nevoie de victorie și vom munci pentru a fi cum trebuie vineri“, a menționat Gheorghe Hagi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
 
Superliga 2024/2025
Farul Constanța, învinsă de Gloria Buzău
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii