Farul Constanța Fani supărați! Banner cu un mesaj contra lui Denis Alibec, afișat la Slobozia
Farul Constanța: Fani supărați! Banner cu un mesaj contra lui Denis Alibec, afișat la Slobozia
07 Feb, 2026 21:01
ZIUA de Constanta
370
Marime text
370
Marime text
La meciul Unirea Slobozia - Farul Constanța 2-1, jucat astăzi, 7 februarie 2026, în etapa a 26-a a sezonului regular al Superligii 2025/2026, gruparea ultras faristă Fervent 2007 a afișat un banner cu un mesaj contra fotbalistului „marinarilor“ Denis Alibec!
„Idol pentru copii, numele pe ziduri în oraș / Pentru un teanc de caș(h) ai plecat la ciobănaș“, a fost mesajul, fanii fiind supărați că atacantul de 35 de ani s-a transferat în vara anului trecut de la Farul la FCSB.
Între timp, după ce noua sa aventură la campioana României din ultimii doi ani a fost una nefericită, Alibec a revenit, în această iarnă, la formația de pe litoral.
După primul său meci de la întoarcere, Farul – Universitatea Craiova 4-1, în care a înscris un gol, Alibec a declarat:
Avem nevoie de această bucurie, să mă bucur din nou de fotbal. Ca întotdeauna, Constanța a fost alături de mine și mulțumesc, chiar dacă am făcut o greșeală în vară. Sper să fiu iertat și ne împăcăm cu bine.
Însă, la al treilea meci al lui Denis Alibec la Farul de la revenire, a apărut acest banner la partida de la Slobozia, ca semn al nemulțumirii suporterilor față de acel transfer la FCSB.
Cu realizări deosebite la Farul în sezoanele trecute, având un rol important inclusiv în sezonul în care „marinarii“ au devenit campionii României (2022/2023), Alibec are două goluri și o pasă decisivă în cele trei meciuri în care a jucat de la revenirea la Farul, astăzi fiind marcatorul golului constănțean în partida pierdută cu Unirea Slobozia.
Citește și:
Farul Constanța, înfrângere dramatică în meciul cu Unirea Slobozia. Gol la ultima fază! (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


