Farul Constanța Denis Alibec a încheiat sezonul 2024/2025 cu zece goluri și 11 pase decisive. „Marinarii“ au intrat în vacanță
Farul Constanța: Denis Alibec a încheiat sezonul 2024/2025 cu zece goluri și 11 pase decisive. „Marinarii“
21 May, 2025 11:13
ZIUA de Constanta
556
Marime text



Fotbaliștii de la Farul Constanța au intrat în vacanță, la capătul unui sezon 2024/2025 pe care l-au încheiat pe locul 11 în Superligă, iar în Cupa României au ajuns în semifinale.
„Marinariiׅ“ urmează să revină la pregătiri în luna iunie.
La finele unui sezon dificil, «dominat» în special de multe probleme medicale ce au influențat realizarea principalului obiectiv, calificarea în play-off, Farul a teminat sezonul 2024-2025 pe locul 11, iar în Cupa României a ajuns până în semifinale, este mesajul Farului.
Echipa de pe litoral a folosit, în campionatul recent încheiat, 33 de jucători (medie de vârstă de 25 ani și 2 luni), dintre care 26 de jucători au fost români.
Dintre aceștia, 13 au fost U21, Farul fiind la acest capitol echipa care a mizat pe cei mai mulți jucători tineri.
Alți trei jucători au evoluat exclusiv în Cupa României: Ducan, Mustacă și Aioanei.
Cel mai prolific jucător a fost Denis Alibec, autor a 10 goluri (9 în campionat și 1 în Cupa României) și a 11 pase decisive (1 în Cupa României), urmat în această ierarhie de armeanul Narek Grigoryan cu 8 goluri (1 în Cupa României) și 1 pasă de gol.
Alexandru Buzbuchi și Cristian Ganea au fost singurii jucători ai Farului care au evoluat în toate cele 39 de partide din Superligă, cu mențiunea că portarul a fost integralist în toate aceste meciuri.
Ianis Avrămescu, la 16 ani și 7 luni, a fost cel mai tânăr jucător folosit, iar Ionuț Larie, la 38 de ani si 4 luni, a fost cel mai în vârstă component al „marinarilor“.
Cel mai prolific jucător U21 a fost Eduard Radaslavescu cu 6 goluri (2 în Cupa României) și 2 pase decisive.
Citește și:
21 mai 2025
Doi ani de când Farul Constanța s-a încoronat campioană a României. „Cea mai frumoasă zi!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii