Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:38 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța, campioana României Hagi - „Duminica cea mai frumoasă din viața mea. Am avut un an complet“

ro

22 May, 2023 01:42 2189 Marime text
 
Farul Constanța a învins cu 3-2 FCSB la Ovidiu, iar victoria le-a asigurat „marinarilor“ titlul de campioni în ediția 2022/2023 a Superligii, una în care au fost cei mai buni, iar echipa de pe litoral a avut cel mai frumos și mai consistent joc . Farul, o campioană meritorie!

Dacă își propriu ceva, totul e posibil. Constanța și Dobrogea sunt fericite, așteptam acest moment de când m-am născut. Cum am spus mereu, eu m-am născut să câștig, nu să exist. În acest succes, fiecare a avut rolul lui. Avem o echipă cu foarte mult talent. Totul a depins doar de noi. Am avut un an complet, cu cele mai multe victorii, cele mai puține înfrângeri, am practicat un fotbal ofensiv și am avut mentalitate. Grupul nostru este extraordinar din punct de vedere uman. Am exigențele mele, altfel nu poți progresa. Vreau mereu să fiu cel mai bun. În sport, totul se schimbă după o zi, trebuie să fii motivat și ambițios. Încerc să-i fac pe jucători să exceleze, aceasta e calitatea mea numărul 1. La Constanța se naște ceva bun, de nivel înalt. Meritul e 100% al jucătorilor, noi, conducerea, doar am planificat. Un alt atu al nostru e că toți din conducere suntem foști fotbaliști, a declarat la final Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.


În ziua în care echipa de pe litoral a ieșit campioană, fiul lui Gică Hagi, Ianis, a înscris primul său gol într-un meci oficial pentru Glasgow Rangers de la revenirea în urma gravei accidentări suferite. Totodată, echipa Under-16 a Farului a ieșit și ea campioană națională, duminică.

E duminica cea mai frumoasă din viața mea. Duminica perfectă pentru mine și pentru constănțeni. Acum trebuie să îmbunătățim calitatea echipei, pentru confruntările europene. Vreau să facem acum o echipă europeană. Suntem prima campioană din istoria României care nu facem cantonament la meciuri. Am făcut o mișcare curajoasă, ca să nu zic riscantă, dar mi-a ieșit. Aceasta a dus la responsabilizarea și mai mult a jucătorilor, a mai spus managerul tehnic al Farului.  

Citește și:

Farul Constanța, campioana României 2022/2023. Festival pe litoral! (GALERIE FOTO+VIDEO)

Lotul Farului în campionatul 2022-2023 (au fost incluși cei care au fost în lot la cel puțin un meci din acest campionat)

- Portari: Marian Aioani, Alexandru Buzbuchi
- Fundași: Ionuț Larie, Mihai Popescu, Dan Sîrbu, Kevin Boli, David Kiki, Andrei Borza, Romario Benzar, Sebastian Mladen, Daniel Bîrzu, Darius Grosu, Radu Boboc, Rolandas Baravykas, Gustavo Marins, Bogdan Lazăr, Jeremy Corinus, Ayrton Mboko.
- Mijlocași: Andrei Artean, Constantin Grameni, Tudor Băluță, Dragoș Nedelcu, Carlo Casap, Nicolas Popescu, Luca Banu, Eduard Radaslavescu, Robert Ion, Kevin Doukoure, Alexandru Mitulețu, Valentin Dumitrache;
- Atacanți: Denis Alibec, Louis Munteanu, Adrian Mazilu, Alexi Pitu, Enes Sali, Vlad Morar, Ionuț Cojocaru, Luca Andronache, Adrian Petre, Gabriel Torje, Mateus Criciuma, Robert Moldoveanu, Alexandru Stoian.

Staff tehnic: Gheorghe Hagi (manager tehnic), Cătălin Anghel (antrenor principal), Cristian Sava (antrenor secund), Constantin Fălină (antrenor secund), Ștefan Preda (antrenor portari), Ștefan Anghel (preparator fizic), Alexandru Mățel (team-manager), Vasile Pețu (magazioner), Mihai Tutungiu (magazioner).

Staff medical: Shadi Flaha (doctor), George Puflene (doctor), Marcel Serseniuc (doctor), Cristian Mărgărit (nutriționist), Paul Ciocănescu (fiziokinetoterapeut), Daniel Railean (kinetoterapeut), Daniel Stoian (maseur), Cosmin Ghiorghe (maseur).
 

Farul Constanța este noua campioană a României, sezonul 2022-2023, după un campionat pe care l-a dominat încă de la început! Un rezultat istoric pentru Dobrogea, un vis împlinit pentru toți fariștii!

Un trofeu în urma căruia Farul va evolua în preliminariile Champions League, unde țintește de asemenea un parcurs cât mai lung.

După victoria cu FCSB, scor 3-2, care a asigurat și matematic titlul, a urmat festivitatea de premiere a noilor campioni, trofeul competiției fiind înmânat de Andrei Stan, reprezentantul Superbet, este mesajul Farului.  


Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii