Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:37 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Biletele de intrare la restul meciurilor de acasă din play-out sunt la jumătate de preț

ro

15 Apr, 2025 09:11 899 Marime text
 Sursa foto: Farul Constanța
În etapa a cincea a turneului play-out al Superligii 2024/2025, Farul Constanța (locul 5, cu 23 de puncte) întâlnește pe teren propriu FC Hermannstadt (locul 1, cu 26 de puncte).
 
Partida se joacă pe terenul principal al Academiei Hagi, de la Ovidiu, în Sâmbăta Mare, pe 19 aprilie 2025, de la ora 15.00.
 
Clubul constănțean a anunțat că, începând de la acest meci și până la finalul sezonului, prețul biletelor de acces la partidele de pe teren propriu ale „marinarilor“ va fi cu 50% mai mic decât până acum.

În afară de confruntarea cu FC Hermannstadt, Farul va mai juca la Ovidiu partidele cu Gloria Buzău (în etapa a 7-a) și UTA (în etapa a 8-a).
Prețul biletelor: 50 de lei – Tribuna 1, 40 de lei – Tribuna 2 și 20 de lei – Peluze.

Biletele se pot achiziționa online, de pe site-ul bilete.ro, dar și din rețeaua de magazine partenere bilete.ro: Germanos, Vodafone, Inmedio&Relay și Poșta Română.

Pentru meciul cu FC Hermannstadt, accesul fanilor în stadion va fi permis de la ora 13.30.

Copiii sub 7 ani, care nu ocupă loc, au intrarea gratuită însoțiți de un părinte care și-a achiziționat un bilet de intrare la acest meci.

 
Dacă parintele este însoțit de doi copii, acesta trebuie să mai achiziționeze un bilet.

Farul Suntem Toți! Acum e momentul să fim toți în tribune!, este mesajul Farului.

 
Citește și:
 
Hagi, după Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța 1-4
„Așa-i în fotbal, lucrurile se schimbă foarte repede“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii