Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța a vrut să-l achiziționeze și pe Mihai Bălașa. „Cred că a făcut o greșeală“

ro

26 Jan, 2022 00:00 4100 Marime text
 

 
  • După Michael Omoh și Robert Moldoveanu, Farul a fost aproape să-l transfere în acestă iarnă și pe Mihai Bălașa.
  • În vârstă de 27 de ani, fotbalistul și-a făcut debutul pentru Viitorul Constanța (promovat din Academia Hagi) pe 20 august 2012, într-un meci de Liga 1 cu Gaz Metan Mediaș.
  • Managerul tehnic al Farului a precizat că își va schimba puțin strategia în ce privește campania de achiziții.
 
Farul Constanța i-a transferat până acum în această iarnă pe Michael Omoh și Robert Moldoveanu, dar lista de achiziții nu s-a încheiat, pe ea se află și mijlocașul Ronaldo Deaconu, ultima dată la Gaz Metan Mediaș. Totodată, Farul a fost foarte aproape să-l aducă și pe fundașul Mihai Bălașa, de la CS U Craiova. 
 
„În ce-l privește pe Ronaldo Deaconu, până nu se face transferul, nu are rost să discutăm. Așa a fost și cu Bălașa, l-am dorit, dar, din păcate, în ultima secundă, nu știu cum a făcut Sepsi de l-a luat. Îl certau pe Budescu, dar și ei au făcut la fel. Când sunt făcuți la o echipă, mai dau telefoane alții, ca să pluseze. Asta e. Măcar Budescu poate să facă ce-și dorește, e ditamai jucătorul. E cel mai mare decar din ultimii zece ani din România. Probabil are și el pretențiile lui. Eu nu mi-am permis nici măcar să-l ating. E scump. Și eu îl vreau pe Alibec, pe Budescu, dar de unde bani, că e greu. Mi l-aș dori pe Iancu înapoi, dar e greu. Avem limitele noastre financiare, le transmitem aceasta jucătorilor“, a menționat Gică Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
„Vedeți cum e viața?“
 
În vârstă de 27 de ani, Mihai Bălașa și-a făcut debutul pentru Viitorul Constanța (promovat din Academia Hagi) pe 20 august 2012, într-un meci de Liga 1 cu Gaz Metan Mediaș. „Cu Bălașa îmi pare rău, că a fost un copil de-al nostru, dar, din păcate, a greșit. Din punctul lui cu mine, pentru că mi-a dat cuvântul mie. A spus da, iar apoi Sepsi l-a sunat și a plecat acolo. Vedeți cum e viața? Iar ei s-au luat de Budescu. Lui Bălașa i-am dat telefon și l-am felicitat că vine la noi, iar apoi el îmi dă telefon că nu mai vine, că e la Sepsi. Vedeți cum se fac lucrurile. Așa că fiecare să-și vadă de ale lui. Noi nu zicem nimic, dar acum am fost forțat să zic, întrucât e copil de la mine, crescut aici, mi-a dat cuvântul, bătusem palma și cu Craiova și s-au băgat ei și au plusat. Dar știți cât? Un euro mai mult, cred! Eu aduc jucători care vor să ia fix, plus bonusuri. Nu totul deodată. Asta a fost diferența“, a mai spus Hagi.
 
„Îl apăr pe Budescu“
 
Acesta a spus că trebuie respectat cuvântul dat. „Cred că Bălașa a făcut o greșeală în cariera lui. Știe ce am vorbit eu cu el. Dar e libertatea lui, nu îngrădim pe nimeni. Însă, când îți dai un cuvânt, ține-te de el! El nu s-a ținut de cuvânt și a optat pentru altcineva cu un leu în plus și cu același obiectiv ca noi. Nu cred că Sepsi are alt obiectiv. Noi suntem acum Farul, avem atâția ani, avem tradiție și ce a adus Viitorul, când ne-am unit. Chiar suntem campioni, un club mai puternic decât ei. Că ei au mai mulți bani, foarte bine, bravo lor, dar să nu mai dea telefoane la jucători. Am vorbit acum doar ca să nu mai spună de Budescu. Îl apăr pe Budescu. Ce nu-ți place să-ți facă cineva nu fă la altcineva. Da? Sunt și eu conducător, ditamai numele. Nu mai plusa la jucătorii cu care noi vorbim. Eu nu m-am băgat niciodată în concurență cu ei. Pe Luckassen l-am lăsat să se ducă, el tot la noi venise, să se întoarcă. Dar nu am putut să plătim. Plus că aveam și vârf. Și l-am lăsat“, a precizat Gică Hagi.

Ce spune Sepsi
 
Vizavi de transferul lui Mihai Bălașa, directorul general al lui Sepsi, Atila Hadnagy, a declarat, pentru gsp.ro, „nu l-a furat nimeni pe Bălașa“, că jucătorul era dorit și de Farul, și de echipa din Sfântu Gheorghe și că, inițial, fotbalistul a transmis că nu o mai așteaptă pe Sepsi (care nu cădea de acord cu CS U Craiova), astfel că va trata cu Farul. Hadnagy a menționat că Bălașa a revenit apoi, pentru reluarea discuțiilor cu echipa covăsneană (spunând că nu s-a înțeles cu echipa de pe litoral), iar transferul la Sepsi a fost perfectat. Totodată, Laszlo Dioszegi, patronul echipei din Sfântu Gheorghe, a respins, pentru Pro Sport, acuzele lui Gică Hagi, subliniind că Sepsi nu a greșit în ce privește modul în care s-a perfectat acest transfer.        
 
„Voi fi mai precaut de acum înainte“
 
Managerul tehnic al Farului a precizat că își va schimba puțin strategia în ce privește campania de achiziții. „În ultima perioadă, se cam știe ce jucători îmi plac și mi-i iau alții imediat, că știu că n-am bani. M-au făcut scouterul lor, dar voi fi mai precaut de acum înainte sau încerc să găsesc alte soluții, cum a fost Omoh. Are 30 de ani, dar dacă e bun... Piața e mare. Suntem echipa care a jucat cel mai frumos fotbal în finalul lui 2021, în ultimele cinci etape. De departe! Dar știți de ce zic asta? Întrebați-l pe Petrescu, ce a pățit la noi. Și pe alții, pe cei de la Sepsi, care au ajuns de două ori la poartă, la ei acasă. Cu gol anulat, câte au fost. I-am dominat pe toți, am jucat bine. Și acum, cu FC U Craiova 1948, 60 de minute, scuzați-mă, am produs fotbal, contra unei echipe foarte bune, talentate“, a spus „Regele“.   
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
„Am făcut cea mai bună alegere“
Robert Moldoveanu, onorat să lucreze la Farul sub bagheta lui Gică Hagi

 
Fotbalistul nigerian Michael Omoh, la Farul Constanța (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii