Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța a învins Petrolul Ploiești și s-a distanțat în fruntea Superligii, la cinci puncte de CFR Cluj (GALERIE FOTO)

ro

18 Feb, 2023 21:57 2644 Marime text


Farul Constanța, echipa aflată pe locul întâi în Superligă, a disputat în această seară meciul din etapa a 26-a, întâlnind pe teren propriu, la Ovidiu, Petrolul Ploiești.

La capătul unei partide în care a fost clar vioara întâi, formația de pe litoral a câștigat cu 2-0 (1-0).

Au marcat Louis Munteanu (28) și Denis Alibec (58).

În minutul 89, Farul a fost aproape să facă 3-0, însă Grameni și Sîrbu au trimis mingea în bară, la aceeași fază!

Liderul la zi al Superligii, Farul, a obținut un nou succes care îi consolidează poziția în clasament. A fost 2-0 cu Petrolul, prin reușitele lui L. Munteanu și Alibec, însă diferența ar fi putut fi mult mai mare pentru că Farul a dominat clar partida, irosind alte situații clare. O victorie prin care Farul confirmă parcursul extraordinar din acest sezon, iar prima poziție înaintea play-off-ului este tot mai aproape, searată pe site-ul oficial al Farului.


Au evoluat:

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) - Aioani - Kiki (77 Boli), Larie, M. Popescu, Borza (59 Sîrbu) - Artean, Nedelcu (59 Grameni), Băluță - Mazilu (59 Morar), Alibec, L. Munteanu (77 Mateus). Rezerve: Buzbuchi - Baravykas, Casap, Sali.

Petrolul (antrenor, Florin Pîrvu) - Leitner - Papp (66 Bratu), Meijers, Mathaus (87 C. Achim) - Pashov (32 Dumitriu), Borța, Seto, Tavares, Ticu - Moldoveanu (87 Doua), Grozav. Rezerve: Vâlceanu - Rădulescu, Purtic, Bucur, Tudor.

Startul simbolic al meciului a fost dat de fostul mare jucător al Farului Constantin Funda.  

În urma acestui rezultat, Farul s-a distanțat la cinci puncte (55-50) de a doua clasată, campioana CFR Cluj, care urmează să joace însă în etapă duminică, 19 februarie, de la ora 17.00, pe teren propriu, cu FC Argeș.

În cele 26 de meciuri jucate până acum, „marinarii“ au înregistrat 16 victorii, șapte egaluri și trei înfrângeri, golaveraj 49-25. 

În runda viitoare, Farul va evolua în deplasare cu UTA, vineri, 24 februarie, de la ora 20.30.

Sursa foto: Farul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii