Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:06 14 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fără victorie afară în tur În zece meciuri jucate pe teren străin în Liga a 2-a, FC Farul a obţinut numai trei puncte

ro

26 Nov, 2019 00:00 1361 Marime text

FC Farul încheie turul ediției 2019/2020 a Ligii a 2-a cu 25 de puncte, însă marea majoritate a acestora, 22 (88%), au fost obţinute pe teren propriu, unde „marinarii“ s-au arătat redutabili în prima parte a campionatului, fiind invincibili, cu şapte victorii (şase la rând) şi un egal.


Însă, dacă acasă au fost lei, în deplasare s-au dovedit mieluşei, iar în zece partide disputate au obţinut numai trei puncte (în urma a trei egaluri). Echipa lui Ianis Zicu a rămas fără victorie afară şi după meciul cu UTA, jucat în etapa a 19-a, ultima din tur, şi câştigat de gazde cu 1-0. Șapte victorii, patru egaluri şi şapte eşecuri, 25 de puncte, golaveraj 20-16 (15-2 acasă, 5-14 în deplasare) şi locul nouă în clasament, acesta este bilanţul FC Farul după tur.


„O primă parte a campionatului cu lucruri bune, dar şi mai puţin bune, şi aici mă refer la meciurile din deplasare. Mă deranjează că nu am obţinut mai mult, pentru că pregătim la fel meciurile, iar, cu mai multă încredere, puteam obţine cu 4-5 puncte în plus şi ne-am fi luptat în zona promovării“, a declarat Ianis Zicu, principalul FC Farul, potrivit site-ului oficial al clubului.

 

„Nu putem da vina pe acest lucru“


La finalul confruntării de la Arad, tânărul antrenor farist a punctat că jocul „marinarilor“ din linia de mijloc a suferit, ceea ce a dat posibilitatea gazdelor să controleze partida timp de o oră. „A fost un meci controlat de UTA timp de 60 de minute. Noi am început mai greu, nu am reuşit să ţinem de minge şi am pierdut-o de multe ori la mijlocul terenului. Le-am dat astfel oportunitatea de a fi prezenţi mai mult în treimea noastră, iar jucătorii au fost crispaţi şi le-a lipsit încrederea. Dacă nu am fi primit gol în prima oră de joc, s-ar fi văzut oboseală la gazde pe final. Din păcate, am luat gol repede după pauză şi nu am reuşit să revenim. Au lipsit câţiva jucători importanţi, dar nu putem da vina pe acest lucru. Au jucat în alte meciuri şi tot am pierdut. Sunt jucători tineri şi trebuie să înveţe, pentru că Ionuţ Stoica a luat cartonaş roşu după o intervenţie la 5-0 pentru noi, iar Alexandru Stoica a primit cartonaşul galben după un fault inutil cu Metaloglobus şi a fost suspendat. Important este cum se vor prezenta după această pauză”, a menţionat Ianis Zicu, potrivit sursei citate. În etapa viitoare, Farul va întâlni la Constanţa Rapid Bucureşti (locul 3, cu 31 de puncte), meciul fiind programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 13.00.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)


Citeşte şi:

FC Farul Constanţa a pierdut meciul cu UTA, liderul clasamentului Ligii a 2-a

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii