Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:27 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falimentul în locul campionatului, deşi consumă bani publici Cum a decăzut o echipă a Consiliului Judeţean, fostă campioană

ro

22 Aug, 2013 00:00 1624 Marime text
Vremurile în care voleibalistele de la Tomis Constanţa câştigau două titluri de campioane naţionale la rând (2011, 2012) şi Cupa României (ediţia 2010/2011) au apus. Acum, la club domneşte incertitudinea

Deşi Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat alocarea sumei de 1.480.000 de lei pentru susţinerea activităţii CSV 2004 Tomis în anul calendaristic 2013, echipa s-a confruntat cu probleme financiare însemnate, ceea ce a dus la ratarea obiectivelor şi la ameninţarea falimentului. Confruntată cu întârzieri salariale semnificative, echipa a protestat în fel şi chip, ajungându-se până la boicotul Cupei României, unde Tomis a participat cu speranţele.

În raportul de la proiectul de hotărâre al Consiliului Judeţean Constanţa privind alocarea unei sume Clubului Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa se menţiona că principalele obiective pentru anul competiţional 2012/2013, calendaristic 2013, sunt: câştigarea Campionatului Naţional (al treilea titlu consecutiv) şi abordarea ediţiei 2013/2014 cu o echipă competitivă, care, în plan internaţional, să acceadă în finala Cupei CEV. Astfel că, pentru susţinerea obiectivelor competiţionale, se impunea: acoperirea cheltuielilor prilejuite de disputarea meciurilor (pregătire, echipamente, publicitate, cazare, masă, transport, taxe pentru vize, taxe de înscriere în competiţii, cheltuieli de arbitraj etc.); onorarea contractelor sportivilor, ale antrenorilor şi membrilor staff-ului administrativ, taxe de licenţă şi transferuri interne şi internaţionale, premierea sportivilor şi a staff-ului tehnic/administrativ, chirii sediu club şi săli de antrenament/joc, etc.); asigurarea medicamentaţiei sportivilor şi de asigurări medicale în timpul deplasărilor.

„De aceea, considerăm oportună finanţarea activităţii sportive a clubului CS Volei 2004 Tomis Constanţa cu suma de 1.480.000 de lei, pentru anul 2013”, se mai arăta în raport. Deşi a avut acest buget în spate, problemele financiare au fost (şi încă sunt) mari la club. În condiţiile în care preşedintele Cristian Zgabercea a plecat la TVR, relaţia directă club - CJC a avut de suferit, au apărut şi disfuncţionalităţile în comunicare, ajungându-se ca echipa şi problemele ei cronice să nu se mai bucure la Consiliul Judeţean de importanţa şi de atenţia cuvenite. Din diferite motive, banii nu au mai venit la termenele stabilite.

La blocajul de la club au contribuit şi problemele nerezolvate din campionatele trecute. Restanţele salariale la jucătoare, în special cele străine, care s-au adresat instanţelor internaţionale, au atârnat ca pietre de moară la gâtul clubului. În Divizia A1, Tomis a ratat titlul, ocupând locul trei, iar în Cupa României jucătoarele au refuzat participarea. Apoi, după încheierea campionatului, antrenorul principal şi echipa s-au împrăştiat în toate zările. Datorii au apărut şi la un furnizor, SC Miricos SRL, care s-a adresat instanţei, cerând falimentul clubului pentru recuperarea a aproximativ 50.000 de lei. Oficialii clubului dau asigurări că acea datorie se va plăti, astfel că nu va interveni falimentul, şi că, pe 1 septembrie, echipa va demara pregătirea noului sezon. Cu ce lot, nu se ştie însă. Situaţia este tulbure la club, unde domneşte incertitudinea. O structură sportivă aflată sub finanţarea Consiliului Judeţean se găseşte pe marginea prăpastiei. CJC a alocat bani publici la volei feminin, dar acest sprijin nu a adus performanţă şi nu a dat satisfacţie. Au ieşit rău atât clubul, cât şi alte domenii de interes general, văduvite de această sumă, care ar fi putut merge la ele, dacă nu erau direcţionate către sport.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Aragorn 22 Aug, 2013 11:45 2 titluri de campioana, 1 Cupa a Romaniei, rezultate excelente in Cupele Europene (prima victorie a unei echipe feminine romanesti in Italia, victorii cu echipe din fosta URSS acasa si in deplasare)...nu cred ca aceasta este non-performanta, din contra, acest club a avut intr-un timp scurt rezultate foarte bune. Ca a fost finantat din bani publici, eu zic ca este ceva normal in Romania zilelor noastre, cind privatii nu se inghesuie sa sprijine sportul (poate o fi si criza de vina), iar pentru acesti bani echipa ne-a adus satisfactii mari, noua, suporterilor...ce s-a gresit in opinia mea, este ca nu s-a continuat pe aceeasi linie si s-a preferat sa se bage bani (tot publici !) mai multi la voleiul masculin (care nu prea are traditie in Constanta, dar are pile la CJC !) si la handbalul masculin care in afara ca taie si spinzura pe plan intern, in competitiile internationale este "mucles". Daca s-ar fi continuat cu sprijinirea echipei de volei feminin (ca de altfel si a celei de handbal feminin - Neptun) sint sigur ca rezultatele si satisfactiile ar fi fost mult mai mari, fiindca in aceste sporturi feminine la nivel international inca mai avem valoare, la baieti...Dumnezeu cu mila ! dar se pare ca baietii au mai multa trecere pe la CJC, asa incit nu ne ramine decit sa speram ca oficialitatile noastre isi vot intoarce fata si spre ele.