Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipa Under-17 a FC Viitorul a început pregătirea. Săptămâna viitoare, fotbaliştii pleacă în Arabia Saudită (galerie foto)

ro

09 Jan, 2020 00:00 2326 Marime text

FC Viitorul Under-17 este prima echipă din cadrul Academiei Hagi care a reluat antrenamentele în 2020.
 
 
Liderul la zi al clasamentului Ligii Elitelor s-a reunit sub comanda tehnicienilor Constantin Fălină (antrenor principal) şi Ștefan Sandu (antrenor secund), pentru a pregăti cât mai bine turneul internaţional Saudi Leaders Cup.
 
Lotul prezent la reunire a fost: Cosmin Trandafir, David Dincă - portari; David Oroian, David Maftei, Gabriel Dănuleasa, Dan Sîrbu, Ștefan Sima, Bogdan Lazăr, Alexandru Mituleţu, Mario Aioanei, Emre Osman - fundaşi; Nicolas Popescu, Răzvan Iorga, Roberto Mălăele, Ionuţ Cojocaru, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Cezar Onuţ, Mihnea Neicu - mijlocaşi; Ștefan Bodişteanu, Luca Andronache, Ianis Malama, Rareş Burnete, Adrian Caragea - atacanţi.
 
FC Viitorul U-17 se va pregăti la Constanţa până pe 17 ianuarie, zi în care va face deplasarea la Riad (Arabia Saudită) pentru turneul Saudi Leaders Cup.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
În Liga Elitelor, echipele Under-17 şi Under-19 ale FC Viitorul au învins în deplasare, clar, marea rivală, Dinamo

Echipele Under-17 şi Under-19 ale FC Viitorul s-au calificat în sferturile Cupei României

2019, cel mai prolific an din istoria FC Viitorul. La seniori şi juniori, şapte trofee cucerite!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii