Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizii adoptate în Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor FC Viitorul SA

ro

20 Sep, 2018 00:00 2081 Marime text
S-a întrunit, la Constanța, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Fotbal Club Viitorul SA. Au participat acționarii reprezentând 100% capitalul social, Gheorghe Hagi, deținând 149.850 acțiuni, 99,90% din capitalul social, și Zoltan Iașko, deținând 150 de acțiuni, 0,10% din capitalul social.
 
Având în vedere negocierile purtate cu UniCredit Bank SA (denumită în continuare Banca) pentru acordarea unui credit societății Fotbal Club Viitorul SA (Societatea), în cadrul Adunării s-a aprobat în mod legal și statutar, în unanimitate, următoarele:
1. prelungirea cu 12 luni a creditului în valoare de 2.500.000 de lei, iar în acest scop încheierea și executarea de către Societate, în calitate de împrumutat, a unui act adițional la contractul de credit cu Banca, în calitate de creditor;
2. garantarea creditului contractat de la Bancă, plus dobânzi, comisioane, penalități, precum și orice alte sume datorate Băncii în baza contractului de credit, prin constituirea următoarelor garanții în favoarea Băncii asupra bunurilor proprietatea Societății, după cum urmează:
(i) ipoteca imobiliară asupra:
a) creanțelor bănești precum și a accesoriilor acestora ce provin din relația cu Liga Profesionistă de Fotbal;
b) conturilor și subconturilor, deschise sau care vor fi deschise de către Societate în evidențele Băncii;
ii) un bilet la ordin emis în „alb“ de FC Viitorul SA în favoarea Băncii, stipulat „fără protest“ și avalizat în nume personal de către Gheorghe Hagi.
3. împuternicirea lui Gheorghe Mega, având calitatea de director economic al Societății, pentru ca în numele și pentru Societate:
a) să o reprezinte, cu depline puteri, în fața Băncii, a notarului public, a autorităților publice, a oricăror terți;
b) să negocieze și să accepte clauzele contractuale;
c) să semneze contractele de credit și de garanții, orice alte acte adiționale la acestea, precum și orice alte documente necesare în legătură cu aceste contracte;
d) să îndeplinească orice altă activitate legală pe care o va considera necesară scopului mai sus menționat.
4. mandatul de mai sus este acordat inclusiv pentru orice modificări ulterioare ale contractelor bancare anterior menționate, incluzând și nelimitându-se la scopul, tipul, utilizarea, prelungirea creditului și obiectul garanțiilor.
5. în situația în care persoana împuternicită se va afla în imposibilitatea de a duce la îndeplinire prezentul mandat, Adunarea împuternicește administratorul unic, Zoltan Iașko, să desemneze o altă persoană pentru ducerea la îndeplinire a acestui mandat.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii