Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CVM Tomis a reziliat contractul cu Gerasimov

ro

09 Mar, 2011 02:13 1038 Marime text

Conducerea grupării CVM Tomis a decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu antrenorul bulgar Ljubomir Gerasimov, cel care a condus de pe bancă formaţia de pe litoral aproape două luni.

Gerasimov a fost instalat antrenor principal la începutul acestui an şi s-a ocupat de pregătirea echipei în ultimele zece etape, perioadă în care a pierdut o singură partidă, scor 0-3, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti. Noul antrenor al echipei este bielorusul Viktor Sidelnikov, cel care a mai pregătit Tomisul în turul campionatului. Sidelnikov a debutat deja pe banca tehnică a constănţenilor sâmbătă, când echipa de pe litoral a învins pe Remat Zalău. „După revenirea lui Viktor Sidelnikov, CVM Tomis i-a oferit lui Ljubomir Gerasimov posibilitatea de a continua în cadrul clubului pe o altă funcţie. Însă, la propunerea dânsului, contractul a fost reziliat de comun acord, începând cu data de 7 martie", a declarat, potrivit site-ului oficial al clubului, directorul executiv, Serhan Cadâr.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii