Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța handbal Juniorii 3, gladiatori pe teren! Au învins în deplasare a doua clasată, CSS Călărași. „Până la capăt!“ (GALERIE FOTO)

ro

23 Jan, 2024 17:00 1061 Marime text
 

 
  • Micii handbaliști și-au luat revanșa pentru rezultatul din tur și arată astfel progresul făcut în acest sezon.
 
Handbaliștii juniori 3 de la CSM Constanța au debutat cu victorie în 2024. Și ce victorie! În etapa a 9-a a Campionatului Național al acestei categorii de vârstă, echipa antrenată de Denis Ali a câștigat cu 34-33 pe terenul celei de-a doua clasate din Seria C, CSS Călărași.
 
Cu Bogdan Nancu (17 goluri) în mare formă, dar și cu un joc de echipă foarte bun, CSM Constanța a refăcut repede deficitul de la pauză (15-17), a mers cap la cap cu adversara sa, iar în ultimele minute ale partidei a întors spectaculos rezultatul în favoarea sa! Ceilalți marcatori ai echipei de pe litoral au fost Mutu - 6 goluri, Boeru - 4, Rayan Ali - 3, Guiu - 2, Florea - 1 și Neagu - 1 gol. Au mai evoluat Chilianu, Ciotir, Panaitescu, Cazan, Ichim, Nicolae, Eren Murtaza, Vefa și Sapariuc. „Băieții noștri și-au luat revanșa pentru rezultatul din tur (30-38) și arată astfel progresul făcut în acest sezon! Este cel de-al patrulea succes din acest campionat. Felicitări, jucătorilor și staff-ului!“, este mesajul CSM Constanța.   
 
„Meci câștigat cu caracterul și ambiția lor“
 
Evoluția deosebită a micilor handbaliști de la CSM Constanța a fost subliniată și de antrenorul Denis Ali. „Până la capăt! Meci câștigat cu caracterul și ambiția lor. Când vezi că ai un copil care își spune rugăciunea la mijlocul terenului, la ultimul time-out, când vezi un altul care nu mai poate să respire de oboseală, dar alege să stea pe teren, când vezi copii de 1 metru și un pic care se luptă fără frică cu adversari mult mai înalți și mai puternici fizic, când vezi un portar că se prăbuseste în lacrimi de fericire la final... atunci știi că ai niște copii buni din punct de vedere moral și al calității umane moștenite de acasă... aproape că nu mai contează dacă vor ajunge mari handbaliști... pentru că oameni sunt deja! Felicitări copiiilor și părinților! PS: Felicitări portarului nostru Mario Ciotir!“, a punctat Denis Ali.
 
HC Omer A, lider cu victorii pe linie
 
În celelalte meciuri din etapă s-au înregistrat rezultatele: CSS Medgidia A - HC Omer Constanța B 23-34 (8-17), LPS Brăila - CSS Medgidia B 24-32 (11-14) și HC Omer Constanța A - CSS Galați 40-19 (18-9). Clasamentul arată astfel: 1. HC Omer Constanța A - 18p, 2. CSS Călărași - 14p, 3. CSS Medgidia B - 12p, 4. CSM Constanța - 8p, 5. HC Omer Constanța B - 6p, 6. LPS Brăila - 5p, 7. CSS Medgidia A - 5p, 8. CSS Galați - 4p. În nouă partide, CSM Constanța are patru victorii și cinci înfrângeri, iar în etapa următoare va întâlni pe teren propriu liderul cu punctaj maxim al Seriei C, HC Omer Constanța A, care are cel mai bun atac și cea mai bună apărare (410-165). Meciul e programat duminică, 28 ianuarie 2024, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța.
 
CSM Constanța, al doilea succes la rând
 
Până acum în acest sezon, CSM Constanța a înregistrat, în ordine, rezultatele: 1. 25-27 (12-11) înb deplasare cu CSS Galați, 2. 30-38 (13-21) acasă cu CSS Călărași, 3. 19-49 (7-20) în deplasare cu HC Omer A, 4. 35-31 (14-15) acasă cu CSS Medgidia B, 5. 26-20 (10-7) în deplasare cu CSS Medgidia A, 36-39 (17-19) acasă cu HC Omer B, 30-39 (17-19) în deplasare cu LPS Brăila, 44-40 (25-21) acasă cu CSS Galați și 34-33 (15-17) în deplasare cu CSS Călărași.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)
 
Citește și:
 
CSM Constanța
Fiul cel mic al medaliatului olimpic Răzvan Florea a trecut de la natație la handbal. „Îi place maxim“ (GALERIE FOTO)

 
Handbal
Juniorii 2 de la CSM Constanța, pe locul întâi, fără înfrângere, în Campionatul Național (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii