Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Medgidia, dublă victorie cu Viitorul 20 Cobadin. Juniorul Bogdan Trifu, debut, la 16 ani, la seniori (GALERIE FOTO)

ro

10 Apr, 2023 00:00 1741 Marime text
  • Clubul din Medgidia, care se află pe podium în ambele întreceri, se bucură de sprijinul Primăriei Medgidia și al Consiliului Local Medgidia.
 
Dublă victorie, atât la seniori, cât și la juniori, pentru CS Medgidia, în etapa a 24-a a Ligii a 4-a de fotbal a județului Constanța. Ambele echipe ale clubului care se bucură de sprijinul Primăriei Medgidia și al Consiliului Local Medgidia se află pe podiumul campionatului.
 
În această etapă, CS Medgidia a întâlnit pe teren propriu Viitorul 20 Cobadin, de care a dispus cu 3-0 la seniori și cu 5-0 la juniori. În partida seniorilor au marcat Alexandru Cojocaru, Rică Encică și Endis Abibula, iar juniorul Bogdan Trifu și-a făcut debutul la prima formație. „Băieții au avut o atitudine extrem de bună, dar și un nivel de joc foarte ridicat. A fost si meciul de debut al juniorului Bogdan Trifu, în vârstă de 16 ani, care promite mult pe viitor. Felicitări!“, este mesajul CS Medgidia.
 
„Băieții au fost destul de montați și de receptivi. Am arătat ceea ce trebuia să arătăm. Sunt foarte mulțumit de joc, au avut atitudine și asta a contat a cel mai mult”, a spus antrenorul echipei din Medgidia, Gelu Hampu.
 
În clasament, seniorii CS Medgidia ocupă locul trei, cu 58 de puncte, având în 24 de meciuri 19 victorii, un egal și patru eșecuri, golaveraj 91-30.
 
Pe aceeași poziție în ierarhie se află și formația de juniori a CS Medgidia, care a învins Viitorul 20 Cobadin grație golurilor lui Ștefan Pavel (3), Alin Silagyi și Albert Zamfir. „CS Medgidia a făcut instrucție cu Viitorul Cobadin. Băieții au avut o zi în care le-a ieșit tot, victoria categorică vorbind de la sine“, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia.
 
Juniorii din Medgidia au următorul bilanț în cele 24 de etape de până acum din acest sezon: 64 de puncte, după 21 de victorii, un egal și două înfrângeri, golaveraj 102-22.             
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Credit foto: Facebook (CS Medgidia)
 
Citește și:
 
Fotbalul județului Constanța
Etapa a 24-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii