Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 21 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Marina Constanța, noi medalii continentale Cătălin Carabelea, campion european la veterani, la prima sa competiție! (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

21 Mar, 2026 12:00 216 Marime text
  • Luptătorii de la CS Marina Constanța, evoluții de succes la Campionatul European de Ju-Jitsu, de la Heraklion.


Performanță deosebită pentru luptătorul Cătălin Carabelea, de la CS Marina Constanța, care, deși este la început în Ju-Jitsu, a cucerit tilul de campion european la proba de fighting, categoria Masters 1 (veterani), categoria 77 kg!

Întrecerea continentală de Ju-Jitsu a fost găzduită de Heraklion (Grecia), iar performanța lui Cătălin Carabelea a fost subliniată de CS Marina Constanța: „O performanță extraordinară pentru Cătălin, care, deși este la început în această disciplină, a arătat că, prin muncă, disciplină și determinare, totul este posibil. Respect!“.
 

Mă bucur ca un copil care a primit cadoul vieții“

„Ambiție și o inimă mare.
După minunea de ieri, astăzi mă așez și îmi adun gândurile.
Deși in decursul vieții, am dat multe examene, cele mai multe primite de la viață, de data aceasta lucrurile au stat complet diferit.
Am descoperit ju-jitsu de un an de zile și m-a cucerit cu totul, eu fiind aplecat spre un stil de viață sănătos, acest sport mi-a adus aportul de sănătate și energie care să mă ducă la next level. Deși locul meu a fost doar în sala de antrenament, timid, dar consecvent, am avansat în acest sport.
Cadoul suprem de la mentorul și sensei-ul meu Ungureanu Dan a fost să mă arunce în competiția campionatului european, categoria pensionari, pardon Master (40 ani +).
Deși firea mea este una foarte încrezătoare, de data aceasta m-am montat mult să cred că pot reuși ceva.
Cu un mindset de învingător și cu sensei în spate, pentru că fără el eram doar un simplu participant, am reușit să iau aurul.
Campion European la prima mea competiție.

Ceva inimaginabil, greu de descris în cuvinte, dar mă bucur ca un copil care a primit cadoul vieții.
Cel mai puternic sentiment de mândrie a fost intonarea imnului național cântat pentru mine și pentru România.
Mulțumesc din suflet acestei legende care este sensei-ul meu, un OM care crede în mine mai mult decât cred eu, fără el, această poveste nu ar fi existat.
Mândru că fac parte din acest club de campioni care este Clubul Sportiv Marina Constanța, un loc în care excelența este la ea acasă“, a descris Cătălin Carabelea trăirile sale la acest campionat, dar și în ju-jitsu și la CS Marina Constanța.
 

Teodor Carabineru, argint cu echipa tricolor de Jiu-Jitsu (proba newaza) la seniori

În proba de fighting echipe adulți, sportivii clubului de pe litoral Teodor Carabineru, Ștefan Avram și Laurențiu Avram au reprezentat România și au contribuit la ocuparea locului cinci din zece echipe, un rezultat excelent la nivel european. În aceeași zi, Teodor Carabineru a reușit o nouă performanță remarcabilă, obținând medalia de argint cu echipa de Jiu-Jitsu (proba newaza) a României la seniori!

„Pentru Clubul Sportiv Marina Constanta, aceste rezultate înseamnă mai mult decât medalii. Înseamnă confirmarea unui drum construit corect, cu oameni dedicați și sportivi care luptă până la capăt“, este mesajul clubului de pe litoral.
 

Ștefan a arătat curaj, determinare și dorință de a crește“

Ștefan Avram a intrat pe tatami și la categoria Adulți - 69 kg. A fost prima sa participare la acest nivel, iar experiența și-a spus cuvântul. În primul tur, a întâlnit un adversar foarte valoros, cu multă experiență, din Belgia, iar în recalificări a cedat în fața unui sportiv extrem de experimentat din Danemarca.
„Chiar dacă rezultatul nu reflectă pe deplin potențialul său, Ștefan a arătat curaj, determinare și dorință de a crește. Acesta este începutul drumului în categoria de seniori, unde fiecare meci este o lecție.
Un aspect special: Ștefan este antrenat chiar de fratele său, Avram Laurențiu - o poveste despre familie, încredere și muncă împreună.
Suntem foarte mândri de tine, Ștefan! Drumul continuă.
Hai România! Hai Marina!“, a punctat CS Marina Constanța.
 

Eric Mutoiu - vicecampion european, după un parcurs solid și matur

La categoria de vârstă Under-16, clubul constănțean a fost reprezentat de generația viitorului, „o generație curajoasă, care a arătat că viitorul este deja aici. A fost o zi de luptă, emoții și carectere puternice la Campionatul European“, după cum precizează CS Marina.
La categoria 56 kg, Eric Mutoiu a devenit vicecampion european, după un parcurs solid și matur. Eric a început turneul cu tur liber, apoi a câștigat categoric meciurile cu un spaniol și un grec, ajungând în finală, unde a cedat în fața unui adversar din Italia.
„Acest rezultat confirmă încă o dată valoarea lui Eric și titlul mondial obținut anul trecut în aceeași categorie“ (CS Marina)

 

Ștefan Ghiță a luptat până la capăt“

Ștefan Ghiță a încheie pe locul cinci la categoria 56 kg.
Stefan a începe timorat turneul și a pierdut la un adversar din Italia (care a și câștigat titlul european). A câștigat meciuri importante cu adversari din Germania și Polonia și a arătat un nivel foarte bun. În finala pentru bronz, presiunea și lipsa de experiență și-au spus cuvântul în fața unui adversar din Grecia.
„Important este că a fost acolo și a luptat până la capăt“ (CS Marina)
 

Vlad Moisei a arătat că aparține acestui nivel“

Vlad Moisei - locul 5 la categoria 44 kg.
Pornea ca favorit, a câștigat primul meci, contra unui franțez, apoi a cedat în meciul cu reprezentantul Italiei. A revenit puternic și a câștigat cu sportivul din Germania, dar a cedat apoi în finala de bronz.
„Competiție extrem de puternică, adversari valoroși - iar Vlad a arătat că aparține acestui nivel“ (CS Marina)
 

Sebastian Micu a arătat determinare și dorință de luptă într-o categorie dificilă“

Sebastian Micu - locul 5 la categoria 77 kg.
Deși a pierdut meciurile cu adversari din Franța și Grecia, a arătat determinare și dorință de luptă într-o categorie dificilă.
„Un lucru foarte important: pentru Ghiță Ștefan, Moisei Vlad și Micu Sebastian, acesta a fost primul Campionat European. Au ajuns în finalele de bronz, au câștigat meciuri și au avut prestații foarte bune. Presiunea competiției și-a spus cuvântul, dar experiența acumulată valorează enorm pentru viitorul lor. La Marina nu construim doar rezultate. Construim caractere. Pas cu pas. Meci cu meci. Generație cu generație“, a fost mesajul CS Marina.
 

Teodor Carabineru, comportament foarte bun la categoria U-21 

În prima zi a Campionatului European de Ju-Jitsu din Heraklion, Teodor Carabineru a evoluat la categoria Under-21 - 69 kg.
Deși este primul an în această categorie, Teo a avut un comportament foarte bun. În primul meci, a intrat puțin desincronizat, încă adaptându-se la presiunea unui Campionat European, și a pierdut la limită în fața unui sportiv din Italia.
În recalificări însă, Teo și-a revenit și a arătat că aparține acestui nivel și a obținut două victorii împotriva unui sportiv din România și a unuia din Macedonia.
Drumul său s-a oprit în fața unui luptător foarte valoros din Grecia, într-un meci intens, disputat până la capăt, Teo încheind competiția pe locul nouă în Europa.
„La Marina, credem într-un lucru simplu: performanța se construiește pas cu pas, etapă cu etapă, prin muncă, experiență și curajul de a reveni pe tatami după fiecare meci.
Suntem alături de sportivii noștri necondiționat, la victorii și la înfrângeri, pentru că fiecare luptă face parte din drumul către performanță.
Suntem mândri de tine, Teo!
Hai Marina!“, s-a arătat pe pagina de Facebook a CS Marina.


Pentru clubul constănțean, a intrat în luptă la Euro și categoria U18: Gabriel Rusu, Andrei Luca și Teodor Vasilescu.


PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto galerie: Facebook (CS Marina Constanța)


Citește și:

Taekwondo WT
Sportivii de la CS Marina Constanța, multe medalii și șapte trofee cucerite la Naționale (GALERIE FOTO)




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii