Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 26 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Sava, după CFR Cluj - Farul Constanța 0-2 „Meritul victoriei este al echipei, a reușit o muncă deosebită“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

26 Oct, 2025 08:54 294 Marime text
Cristian Sava. Sursa foto: Farul Constanța
În etapa a 14-a a Superligii 2025/2026 (penultima din turul sezonului regular), Farul Constanța a reușit să învingă în deplasare CFR Cluj cu 2-0, iar, prin acest succes, „marinarii“ (care sunt acum pe șapte) au egalat la puncte, în clasamentul intermediar, ocupanta locului șase, ultimul care duce în turneul play-off.
  
În 14 partiude jucate până acum în acest sezon, echipa de pe litoral a acumulat 19 puncte, înregistrând cinci victorii, patru egaluri și cinci înfrângri, golaveraj 16-17.

După meciul cu CFR Cluj, al doilea la rând în campionat în care „marinarii“ nu au primit gol, Cristian Sava, antrenorul principal al Farului, a declarat:

Un meci imprevizibil pentru locurile 1-6 (play-off), am reușit o partidă destul de bună, am reușit să nu primim gol, e al doilea meci la rând. Am avut și șansă, dar pe partea ofensivă, am făcut o partidă foarte bună. Am marcat de două ori, ceea ce ne-a adus un moral bun, reușind să câștigăm.

Îmi pare rău de accidentarea lui Cojocaru, sperăm să nu aibă nimic grav. Așteptăm vești, am înțeles că problemele sunt la claviculă. Nikolov sperăm să aibă numai o contractură.

Înainte de meci, atmosfera a fost puțin mai tensionată. Am avut emoții, jucam în deplasare cu CFR, echipă care trăgea și ea la cele trei puncte, pentru a se apropia de play-off. A fost un meci foarte important, și pentru noi, și pentru ei. De data asta, norocul a fost de partea noastră și am reușit victoria.  

Noi am spus încă de la început că vom trata fiecare meci în parte. Ne-am concentrat foarte bine. Meritul victoriei este al echipei, a reușit o muncă deosebită. A fost în joc pe toată durata partidei. Până acum, noi jucam pe reprize. Acum, am jucat tot meciul, am fost bine.  


În continuare, Farul va susține trei meciuri în decurs de opt zile, întâlnind de două ori FC Botoșani (liderul Superligii):
  • joi, 30 octombrie 2025, de la ora 19.00, FC Botoșani – Farul (în etapa întâi a grupei D a Cupei României);
  • luni, 3 noiembrie 2025, de la ora 17.30, Farul – Csikszereda (în etapa a 15-a din sezonul regular al Superligii)
  • vineri, 7 noiembrie 2025, de la ora 20.30, Farul – FC Botoșani (în etapa a 16-a din sezonul regular al Superligii).     

Și Cupa pentru clubul nostru e foarte importantă, prin prisma faptului că poți ajunge să joci în cupele europene. Poți face o treabă frumoasă și în Cupă. Acesta e programul. Ne așteptăm ca și în meciul de acasă cu Csikzsereda să avem o evoluție bună și să câștigăm, a spus Cristian Sava.         

Sursa foto galerie: Farul Constanța

PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.    

Citește și:


Succes important!
Farul Constanța a învins în deplasare CFR Cluj (GALERIE FOTO)
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii