Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:22 08 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Gala Urban Legend 8 „David“ Florin Lupu l-a învins pe „Goliat“ Yusuf Gungoren (galerie foto)

ro

07 Oct, 2019 00:00 2236 Marime text
Pavilionul Expozițional din Constanța a găzduit gala Urban Legend 8, iar dintre cele zece partide din fight card-ul principal, cea dintre Florin Lupu, de la Respect Gym Bacău, și Yusuf Gungoren, de la București, a făcut senzație!
                       
 
Ultima în program, confruntarea pe reguli de K1 a fost una în sistem open, adversarii având greutăți diferite. Iar diferența de greutate și înălțime a fost chiar una semnificativă. Florin Lupu (1,57 m) a cântărit doar 65 de kilograme, iar Yusuf Gungoren - un colos, în jur de 150 de kilograme! Un adevărat meci David contra Goliat, iar din inedita încleștare a ieșit victorios (la puncte) Lupu, după ce Gungoren a și fost numărat, în prima repriză! „Victorie împotriva supergreului «Goliath» Iusuf Gungoren, un luptător tânăr și dornic de afirmare, cu o inimă pe măsura categoriei (150 kg). Respect, bro!”, a postat pe Facebook Florin Lupu.
 

Radu Medeleanu a câștigat centura

 
În cadrul galei, a fost pusă în joc centura Urban Legend la categoria 80 kg, pe care și-au disputat-o Radu Medeleanu, de la Viitorul Fântânele (județul Constanța), și Daniel Scipcaru (Vătavu Team Tecuci). „O putem numi centura de onoare a Constanței. Este prima acordată vreodată în Urban Legend. În primă fază, a plecat la București. Apoi a fost revendicată de Radu Medeleanu. Acum se va lupta cu ea pe masă“, a declarat înaintea partidei promotorul Mihai Isop (fondator al Urban Legends Fighting Championship). Susținut de o galerie numeroasă venită de la Fântânele (alcătuită din 40 de persoane), Radu Medeleanu s-a impus prin KO în repriza a treia. „Vă mulțumesc tuturor pentru susținere. Pregătirea mea a fost foarte grea, într-o lună am slăbit zece kilograme, ceea ce s-a cunoscut. Mesajul meu este să credeți în voi, că totul se poate. Dacă își dorești ceva cu adevărat, obții!”, a punctat Radu Medeleanu.
 

Un alt meci inedit

 
O altă partidă specială a fost cea între Adrian Predoiu (Dracones Fight București) și Răzvan Zlate (Pitbull Gym Tulcea), la categoria 75 kg, regulamentul meciului prevăzând ca prima repriză să fie de box, a doua să se desfășoare pe reguli de K1, iar a treia să fie de MMA. S-a impus Predoiu, prin abandon în repriza a doua.
Celelalte șapte partide au fost:
 
K-1
- categ. 75 kg - Denis Derviș (Sharks Gym Constanța) - Alexandru Cireșescu (Pitbull Gym Tulcea) - victorie Derviș prin KO în prima repriză. „Întrucât este ziua mamei mele, îi dedic acest success. Mulțumesc, mamă!”, a declarat Denis la finalul meciului.
- categ. +95 kg - Amet Beadin Stelică (Extreme Ronin Fight Constanța) - Ștefan Mihai (Respect Gym Bacău). După trei reprize, a fost egalitate, astfel că, pentru departajarte, s-a disputat o repriză suplimentară, extra round, în care câștig de cauză, prin KO, a avut Ștefan Mihai.
- categ. 72 kg - Ștefan Orza (Sharks Gym Constanța) - Răzvan Vătavu (Vătavu Team Kickbox Tecuci) - victorie Orza prin KO în repriza întâi.
- categ. 72 kg - Cosmin Mărcuță (Sharks Gym Constanța) - Marian Bălan (Scorpions Hârlău) - victorie Bălan, la puncte.
- categ. 90 kg - Vasile Amariței (Scorpions Hârlău) - Umberto Lucci (Italia) - victorie Amariței, la puncte.
 
MMA Strike
- categ. 63 kg - Neofytos Kathitzioti (Sharks Gym Constanța) - Dumitru Spiridon (CSM Călărași) - victorie Kathitzioti.
- categ. +95 kg - Cristian „Tank“ Mastica (Absoluto Cotroceni) - Adrian Gheorghe (Pitbull Gym Tulcea) - victorie Mastica.

În under-card s-au disputat partidele:
  • categ. 60 kg - Ionuț Chirchiboi (Extreme Ronin Fight Constanța) - Cristian Alexiu (Urban Legend Constanța) - victorie Chirchiboi la puncte.
  • categ. 65 kg - Costin Ghindeanu (Sharks Gym Constanța) - Iustin Barbu (Pitbull Gym Tulcea) - victorie Ghindeanu prin KO în repriza 1.
  • categ. 80 kg - Serkan Celebi (Sharks Gym Constanța) - Alex Amariței (Scorpions Hârlău) - victorie Amariței, în urma accidentării adversarului (la pomete), partida încheindu-se în repriza a doua.  

De ce nu a mai luptat Robert Orbocea

 
În gala de la Pavilionul Expozițional nu a mai luptat Robert Orbocea, de la Sharks Gym Constanța, din pricina unor probleme medicale. „Prieteni, am o veste proastă să vă dau, din păcate nu voi mai lupta în această seară în gala Urban Legend, din cauza unei viroze puternice la plămâni și totodată o răceală puternică. Acestea mă fac inapt pentru această luptă. Am decis aceasta împreună cu antrenorul meu și promotorul galei, că este mai importantă sănătatea și să nu lupt de această dată! Este greu după atâta muncă să nu poți lupta, dar trebuie să fim conștienți că sănătatea este cea mai importantă. Vă propun, totuși, să mergeți la gală, fiindcă va fi cu siguranță una foarte tare, cu meciuri foarte tari, așa cum v-a obișnuit această promoție de 8 ediții încoace. Ne vedem la următoarea gală, cu siguranță!”, a postat Robert Orbocea pe Facebook, în ziua galei. Evenimentul de la Constanței a avut și o componentă umanitară, în cadrul campaniei „Luptăm pentru Andreea!” susținându-se cauza unei fete cu probleme medicale care are nevoie de ajutor. 
 
Sursa foto: Facebook  

Ti-a placut articolul?

Comentarii