Bebeluşul poartă prenumele celui mai mare fotbalist din istorie Nuntă mare şi botez împărătesc în galeria Farului (galerie foto)
Bebeluşul poartă prenumele celui mai mare fotbalist din istorie: Nuntă mare şi botez împărătesc în galeria
11 Sep, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
8369
Marime text

Sorin şi Daniela Mihăilescu au cununat şi au botezat din nou. Cei doi şi-au făcut din această datorie creştinească un obicei şi o plăcere deosebită, ajungând la a şaptea pereche de fini şi la al şaptelea copil botezat. Majoritatea finilor fac parte din galeria Farului, aşa cum este şi Cristian Pahomie, ultimul suporter constănţean care a fost cununat de Sorin şi Dana.
Cristian şi Elena Andreea şi-au unit destinele în luna decembrie a anului trecut, devenind familia Pahomie. Cununia religioasă au fixat-o pentru începutul acestei luni, evenimentul fiind cu atât mai mai fericit cu cât, cu acelaşi prilej, a fost creştinat şi micuţul familiei, Marius Mihai, născut în urmă cu două luni şi jumătate. Serviciul religios a avut loc la Biserica Sf. Nicolae Vechi din Constanţa (zona peninsulară), iar nuntaşii au petrecut apoi, foarte bine, la Restaurantul „Dorna” din Mamaia. „A ieşit foarte frumos. Ne-a plăcut în mod deosebit, astfel că am rezervat încă de pe acum localul, pentru a sărbători, la anul, nunta de argint”, a declarat naşul Sorin Mihăilescu.
În 2014, se împlinesc 25 de ani de când cel mai cunoscut suporter al Farului s-a căsătorit cu Dana, cei doi, care se iubesc şi acum ca-n prima zi, având doi copii: Evelina (23 de ani) şi Sorin jr. (15 ani). „Suntem naşi de profesie. Am cununat şapte perechi până acum şi am botezat tot atâţia copii, iar lista nu s-a închis”, a declarat Sorin Mihăilescu. Naşul şi finul nu au fost singurii reprezentanţi ai galeriei şi ai suporterilor Farului la nunta de la „Dorna”, cei doi având invitaţi şi alţi fani statornici ai clubului constănţean: Alexandru Buga (purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Suporterilor Farul Constanţa), George Florescu, Marian Ţuţuianu (oficial al Compartimentului Tineret de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa), Adrian Stoicescu sau Laur, un suporter din Năvodari. De asemenea, şi cavalerul (Cristian Dumitrescu), şi domnişoara de onoare (Luana Cimpu) sunt membri ai galeriei, tânăra însoţind echipa chiar şi în deplasări. Ieri, Sorin şi Dana şi-au luat finii şi au mers la meciul România - Turcia, iar după partidă i-au însoţit pe cei doi în luna de miere de la Bran.
Răpitorii miresei au cerut pufuleţi!
Pentru a-şi mai vedea soţia, acestuia i s-au cerut o sticlă de un litru de „Jagermeister” (băutură de origine germană), o sticlă de whiskey, cinci pungi cu pufuleţi „Veveriţa pofticioasă”, să danseze Tranquila şi să ducă pe sus mireasa, împreună cu naşul, de la uşa restaurantului până la formaţie. Lotrii şi-au făcut bine lecţiile, însă nici mirele nu e un fiştecine, să cedeze cu una cu două. Astfel că, din lista cu cereri a reuşit să mai scoată câte ceva. „Am dat trei sticluţe de Jagermeister, una de whiskey şi am dus mireasa pe sus. De dans am scăpat, pentru că nu sunt eu Jean Durere să mă descurc la asemenea mişcări. Ideea cu pufuleţii i-a aparţinut surorii mele, care a căutat ceva pe care să nu pot să li-l dau atunci, în crucea nopţii. I-am dat însă a doua zi o pungă”, a povestit Cristian. În faţa hoţilor, mirele şi naşul s-au descurcat cu brio, iar una dintre cereri au întors-o împotriva răpitorilor. „Ducem mireasa, aşa cum ne-aţi cerut, dar numai dacă o duci şi tu pe sus pe soacra mare”, i-au spus cei doi reprezentantului hoţilor, care a cedat, întorcându-se cu coada între picioare între ai săi.
„Niciodată dinamovist”
De la greva foamei la tăiatul moţului

Sursa foto 1-3 şi galerie: Cosmin Asavetei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii