Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet România a învins Islanda la Constanța, la debutul în preliminariile Euro 2025 (GALERIE FOTO)

ro

09 Nov, 2023 20:07 1213 Marime text


Echipa națională feminină de baschet a României a avut un debut de succes în campania de calificare la Campionatul European din 2025, învingând, astăzi, 9 noiembrie 2023, la Constanța, selecționata Islandei.

Tricolorele s-au impus cu 82-70.

Din lotul României fac parte patru jucătoare de la CSM Constanța, Gabriela Irimia, Bianca Fota, Anisia Croitoru și Alina Podar, clubul de la malul mării dând cele mai multe baschetbaliste la lot dintre toate echipele din Liga Națională.

Gazdele au condus și la pauză, cu 45-38, iar pe sferturi scorul în România – Islanda a fost 29-19, 16-19, 20-16, 17-16.

România mai susține un meci din calificări în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, cel cu Slovacia, de duminică, 12 noiembrie, de la ora 18.00.  

România obține o victorie importantă la debutul în calificările EuroBasket 2025, chiar la Constanța! Cu Katy Armanu cea mai eficientă jucătoare pe parchet, România și-a construit avantajul treptat în meci, având în Gabi Irimia, Ana Vîrjoghe, Alina Podar, Teodora Manea și Ștefania Cătinean, tunuri în ofensivă.
 
România se impune cu 82-70 la capătul unui meci în care antrenorii naționalei le-au oferit primele minute la nivel de senioare Palomei Cucu și Cătălinei Ion, care-și fac debutul la echipa mare.
 
Pentru România urmează un meci cu echipa Slovaciei, partidă în care vom întâlni un adversar de un alt calibru, mult mai puternic. Mulțumim Constanța pentru suportul de la sală, ne revedem cu Acvilele duminică, 12 Noiembrie, de la ora 18.00 împotriva Slovaciei! Hai, România!, se arată pe pagina de Facebook „CSM Constanța Baschet“.  


În celălalt meci de astăzi din grupa României, F, Turcia - Slovacia 75-40.

Clasament: 1. Turcia - 2p, 2. România - 2p, 3. Islanda - 1p, 4. Slovacia - 1p. 

Duminică, celălalt meci al etapei a doua în grupă este Islanda - Turcia. 

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)

Citește și:


Baschet
LIVE VIDEO-TEXT. Naționala României, start la Constanța în calificările pentru Euro 2025. „Acvilele“ invită fanii la meciuri (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii