Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet CSM Constanța, meci pe teren propriu contra campioanei României, U BT Cluj-Napoca

ro

10 Mar, 2023 09:20 1176 Marime text
 
 
 
 Un nou weekend plin pentru echipele și sportivii CSM Constanța.
 
Echipele de baschet și volei joacă în ligile naționale și în competițiile de juniori, triatloniștii încep un an plin de provocări, iar șahul ne propune o participare la un campionat european. Suntem pregătiți pentru un nou carusel al emoțiilor, alături de sportivii CSM! Hai, Constanța!, este mesajul clubului de pe litoral.
 
Baschet
 
De Ziua Femeii, baschetbalistele senioare ale CSM Constanța au susținut un nou meci în Liga Națională, contra CS Universitatea Cluj-Napoca, în etapa a 20-a. Fetele antrenate de Tatiana Gallova s-au impus categoric, cu 92-49. După duelul cu clujencele, baschetbalistele de pe litoral joacă în deplasare la Târgoviște. Podar & comp sunt favorite pe terenul ultimei clasate din Liga Națională, în partida din etapa a 21-a. CS Municipal Târgoviște - CSM Constanța se joacă sâmbătă, 11 martie, de la ora 16.00 și va fi în direct pe FRB TV.
 
Seniorii CSM Constanța continuă parcursul din Grupa 1-10 a Ligii Naționale, cu un nou meci dificil, pe teren propriu, contra campioanei României, U BT Cluj-Napoca, echipă care, luna trecută, a câștigat la Constanța Cupa României.
 

„Băieții antrenați de Alexandru Olteanu pornesc cu șansa a doua, dar vor să facă un meci mare în fața propriilor suporteri. Spectacolul baschetului continuă la Sala Sporturilor din Constanța! Sâmbătă, 11 Martie, de la ora 18.00!“, se arată pe pagina de Facebook a grupării de la malul mării.

 
Baschetbaliștii Under-16 CSM Constanța participă, în weekend, la turneul semifinal de la Drobeta Turnu Severin. Jucătorii antrenați de Norbert Kovasch vor evolua sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.00, cu ACS Primo Mega Ball Pitești, și duminică, 12 martie, de la ora 9.00, cu ACS Academia de Baschet Phoenix Galați, în Sala Polivalentă Drobeta.
 
Și baschetbalistele U-15 CSM Constanța merg la turneul semifinal al Campionatului Național, în weekend, la Timișoara. Fetele vor juca sâmbătă, 11 martie, cu LT Nagy Mozes Târgu Secuiesc, și duminică, 12 martie, cu CSȘ Bega Timișoara.
 
Volei
 
Cadetele CSM Constanța revin în Sala Complexului Sportiv Tomis, cu un nou meci din faza a II-a a Campionatului Național - Elită. Voleibalistele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu vor lupta pentru cea de-a șasea victorie în Seria B, contra CSȘ Galați. Vineri, 10 martie, de la ora 14.00, la Sala Tomis din Constanța.
 
Calificată între primele opt echipe ale Diviziei A1, în primul sezon de la promovare, echipa masculină CSM Constanța începe parcursul din play-off. Voleibaliștii antrenați de Răzvan Parpală vor juca, în prima fază, contra câștigătorilor sezonului regulat, după sistemul „cel mai bun în trei meciuri“. Primul episod al confruntării Steaua București - CSM Constanța are loc duminică, 12 martie, de la ora 15.00, în capitală.
 
Triatlon
 
Triatloniștii CSM Constanța intră în acțiune la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă, 11 martie, în Parcul Industrial Ploiești, se desfășoară Criteriul Iernii 2023, competiție rezervată juniorilor și cadeților. Un concurs obligatoriu pentru cei care au șanse și care își doresc să facă parte din lotul național.
 

„Încep emoțiile pentru sportivii noștri, în frunte cu Carol Popa, declarat sportivul anului 2022 de către Federația Română de Triatlon“, este mesajul CSM Constanța.

 
Șah
 
Tânărul șahist constănțean Henry Edward Tudor participă la Campionatul European de seniori de la Vrnjacka Banja! La competiția din Serbia (2-14 martie), deschisă tuturor categoriilor de vârstă, sportivul CSM Constanța va fi, la numai 12 ani, unul dintre cei peste 500 de participanți.
 

„Henry este campion mondial U-12 în proba de dezlegări și are în palmares o prezență remarcabilă între primii 18 șahiști europeni la categoria sa de vârstă, la Campionatul European de Juniori din Turcia. Hai, Tudor! Hai, Constanța!“, este încurajarea clubului constănțean.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii