Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet CSM Constanța întâlnește pe teren propriu liderul clasamentului

ro

14 Jan, 2023 00:00 1338 Marime text
  • Formația bihoreană conduce ierarhia cu 23 de puncte, în timp ce echipa de pe litoral ocupă locul șase, cu 18 puncte, dar având și un meci în minus.
 
Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța găzduiește sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 17.00, meciul de baschet dintre echipele masculine CSM Constanța și CSM CSU Oradea, care este lider în clasamentul Conferinței B a Ligii Naționale și participantă în cupele europene.
 
Formația bihoreană conduce ierarhia cu 23 de puncte, având 11 victorii și o înfrângere, în timp ce echipa de pe litoral ocupă locul șase (din nouă), cu 18 puncte, după șapte victorii și patru eșecuri, dar având și un meci în minus (cu Steaua București). Chiar dacă CSM CSU Oradea pleacă cu prima șansă, baschetbaliștii de la CSM Constanța sunt încrezători într-o evoluție și un rezultat bun, urmând a beneficia de avantajul terenului propriu, dar venind și după o serie pozitivă de șase victorii la rând (patru în campionat și două în Cupa României, competiție în care au acces în tuneul Final 8).
 
În cele două meciuri disputate și câștigate în acest an în Liga Națională, CSM Constanța a dispus, în ordine, de CSM 2007 Focșani (pe teren propriu), scor 79-73 (25-20, 20-19, 23-21, 11-13), și de ABC Laguna București (în deplasare), scor 82-71 (21-28, 18-12, 21-13, 22-18).
 
Sâmbătă, 14 ianuarie, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ este cuplaj baschetbalistic, meciul CSM Constanța - CSM CSU Oradea fiind precedat, de la ora 14.30, de întâlnirea feminină dintre CSM Constanța (locul 3, cu 19 puncte, opt victorii - trei înfrângeri) și CSM Alexandria (locul 9, cu 12 puncte, 2 - 8). 
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)
 
Citește și:
 
Baschet
Două victorii, în deplasare, pentru CSM Constanța în Liga Națională (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii