Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:11 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet CSM Constanța, înfrângere în meciul cu CSO Voluntari (GALERIE FOTO)

ro

19 Jan, 2023 09:32 1168 Marime text
 

Echipa masculină de baschet CSM Constanța a disputat meciul din etapa a 16-a a Ligii Naționale, întâlnind în deplasare CSO Voluntari.
Partida i-a revenit formației gazdă, scor 84-65.  

După un start foarte bun, în care au condus cu 14-4, jucătorii de pe litoral, antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian, au încheiat cu un deficit de două puncte primul sfert, 22-24.
 
CSO Voluntari a câștigat cu 40-30 prima repriză, după o aruncare de la distanță reușită în ultima secundă înainte de încheierea sfertului secund.
 
La CSM Constanța și-a făcut debutul ultima achiziție, Rapolas Ivanauskas.

Pe sferturi, scorul în meciul Voluntari - Constanța a fost 24-22, 16-8, 18-14, 26-21.

Pentru CSM Constanța, Jakob Čebašek a fost principalul realizator, cu 20 de puncte și opt recuperări, urmat de Vytenis Čižauskas, cu 14 puncte, trei intercepții și patru recuperări.
 

Au mai înscris Nathan Johnson – 11p, Mario Lazăr – 7p, Jarid Rhodes – 5p, Vitalie Bălan – 3p, Andrei Oprean – 3p și Ștefan Gribinic – 2p.

În clasamentul Conferinței B, formația constănțeană ocupă locul șase, cu 20 de puncte, după șapte victorii și șase înfrângeri.

În meciul următor, CSM Constanța va juca pe teren propriu cu SCM OHMA Timișoara (locul 2, cu 23 de puncte), sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 18.30.

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii