Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au învins Cleopatra în finala mare Rugbyştii de la Tomitanii au câştigat turneul de la Constanţa fără punct primit

ro

17 Oct, 2016 00:00 4629 Marime text
Echipa de rugby Tomitanii Constanţa a câştigat, ieri, primul turneu al întrecerii de rugby în 10 Under-17, care s-a desfăşurat la Constanţa. Jucătorii pregătiţi de Cristian Cojocaru s-au impus la zero, fără punct primit, în toate cele trei meciuri disputate. 

Competiţia rugby 10 este nou-introdusă în peisajul competiţional românesc şi se desfăşoară la trei categorii de vârstă: U-15, U-17 şi U-19. Fiecare meci are două reprize a câte zece minute. La turneul de la Constanţa, găzduit de stadionul „Mihai Naca”, au participat şase echipe, reprezentantele Constanţei fiind Tomitanii şi Cleopatra Mamaia. Formaţiile au fost împărţite în două subgrupe de câte trei: 1 - CS Cleopatra (antrenori, Victor Bezuşcu şi Onal Agiacai), CSS Tecuci, CTTV Galaţi; 2 - CS Tomitanii, CSS Bârlad, Unirea Paşcani.

Formaţiile de pe litoral au învins în ambele meciuri din serie, astfel că s-au întâlnit apoi în finala mare a întrecerii. Tomitanii au trecut cu 24-0 de Bârlad şi cu 27-0 de Paşcani, iar apoi a învins şi Cleopatra cu 17-0. „Băieţii de la Tomitanii au evoluat foarte frumos pe parcursul turneului. S-au mobilizat exemplar, mai ales în partida cu Cleopatra, echipă care, în timpul meciului, a ajuns o singură dată în zona de 22 la noi. Am dominat categoric, cum am făcut-o şi în celelalte meciuri, scorul spunând totul“, a declarat Cristian Cojocaru. În subgrupă, Cleopatra a dispus cu 37-0 de Tecuci şi cu 24-0 de Galaţi. „Sportivii noştri au jucat foarte bine în serie, însă în finală am întâlnit un adversar mai bun decât noi, care s-a impus pe merit”, a spus Victor Bezuşcu.

Al doilea turneu al întrecerii de rugby în 10 U-17 se va disputa la Bârlad, pe 13 noiembrie. Până atunci, duminică, 23 octombrie, cu începere de la ora 12.00, se dispută primul turneu la Under-19 al competiţei, iar echipa Tomitanilor va juca la Bucureşti, în Ghencea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii