Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au aparut primele medalii

ro

06 Jun, 2003 00:00 1032 Marime text

Campionatele Nationale de natatie pentru seniori si juniori

Inotatorii constanteni prezenti la Campionatele Nationale de natatie pentru seniori si juniori de la Bucuresti au obtinut in prima zi a intrecerii doua medalii, alte trei scapandu-le printre degete. O medalie, de aur, a obtinut-o Razvan Florea in proba de 100 m spate pentru seniori. O alta, de bronz, a cucerit-o Andrei Ciurca in proba de 100 m spate pentru seniori. Interesant este faptul ca acesta este student la o facultate din Iowa (SUA) si s-a prezentat la antrenamente cu doua saptamani inainte de concurs. La cateva sutimi de podium au mai fost Dragos Agache (100 m bras seniori), Florin Nicola (50 m fluture juniori, desi este abia juniori II) si Alexandru Banescu (100 m bras juniori), toti ocupanti ai locului patru, in timp ce Roxana Purcelea (100 m bras junioare) si, din nou, Alexandru Banescu (100 m bras juniori) au incheiat finalele pe locurile 6, respectiv 8. Ieri de dimineata s-au desfasurat calificarile pentru alte probe, pentru finalele de aseara "delfinii" constanteni avand mari sanse de a mai castiga alte medalii. In calificari, Florea (200 m mixt) si Agache (50 m bras) terminasera pe primul loc, Nicola (100 m fluture) pe 3, Banescu (50 m bras) pe 5 si Purcelea (50 m bras) pe 6. Se preconiza o clasare in primele trei locuri si a stafetei de 4x100 mixt, formata din Florea (proba de spate), Ciurca (fluture), Agache (bras) si Nicola (liber). "Nationalele" de la Bucuresti, la care sunt prezenti 164 de sportivi de la 25 de sectii din tara, reprezinta un criteriu de selectie pentru Campionatele Mondiale de seniori de la Barcelona, Campionatele Europene de juniori de la Glasgow, ambele din luna iulie, si Campionatele Balcanice de la Sandanski, din luna august. In afara lui Florea (CS Farul) si Ciurca, toti ceilalti sunt sportivi cu dubla legitimare CS Farul - Palatul Copiilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii