Atmosferă electrizantă pe Arena Națională la meciul România - Elveția. Tricolorii, victorie și locul întâi la final! (GALERIE FOTO+VIDEO)
Atmosferă electrizantă pe Arena Națională la meciul România - Elveția. Tricolorii, victorie și locul întâi
21 Nov, 2023 23:41
ZIUA de Constanta
2293
Marime text
Echipa națională de fotbal a României a încheiat astăzi, 21 noiembrie 2023, campania de calificare la Campionatul European din 2024, cu un meci pe teren propriu cu Elveția, cele două echipe fiind calificatele (înainte de această confruntare) din grupa I a preliminariilor.
Pe o Arenă Națională fierbinte, cu peste 50.000 de spectatori în tribune (sold-out), care au venit să sărbătorească alături de tricolori prezența din nou la un turneu final, România a luptat să obțină măcar un egal, care îi asigura locul întâi final în grupă și astfel o poziție mai bună la tragerea la sorți pentru Euro 2024 din Germania.
Devotamentul fanilor tricolorilor a fost răsplătit cu o victorie, scor 1-0 (Denis Alibec 50), astfel că România încheie preliminariilor pe locul întâi, neînvinsă! Selecționata tricoloră va fi în urna a doua la tragerea la sorți.
ROMÂNIA (selecționer, Edward Iordănescu) a jucat contra Elveției cu: H. Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - M. Marin, Cicâldău (I. Hagi ’64), Stanciu-cpt. (Olaru ’83) - Moruțan (R. Marin ’64), Alibec (Pușcaș ’83), Fl. Coman (Drăguș ’72). Jucătorul Farului Constanța, Andrei Artean, a fost rezervă la acest meci.
România a încheiat calificările cu 22 de puncte, după șase victorii și patru egaluri în zece meciuri, golaveraj 16-5.
Clasament final: 1. România – 22p, 2. Elveția – 17p, 3. Israel – 15p, 4. Belarus – 12p, 5. Kosovo – 11p, 6. Andorra – 2p.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii