Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atletul constănțean Radu Mușat, aproape de podium la Naționale, cu record personal

ro

09 Mar, 2022 00:00 2567 Marime text
Radu Mușat, un atlet care promite.
 
  • Tânărul sportiv și-a îmbunătățit substanțial performanța la triplusalt față de etapa întâi a competiției.
 
Sala de atletism din Bacău a găzduit, timp de două zile, finala Campionatelor Naționale de atletism rezervate juniorilor 3 (categoria de vârstă Under-16). Printre participanți s-au numărat și mai mulți sportivi de pe litoral, iar cea mai bună clasare a obținut-o Radu Mușat, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța.
 
Pregătit de Carmen Botea, acesta a concurat la triplusalt și s-a clasat în imediata vecinătate a podiumului, pe locul patru, cu 12,00 m, performanța constituind și record personal. „Felicitări, copil minunat!“, s-a bucurat antrenoarea tânărului sportiv. La etapa întâi a Campionatele Naţionale indoor rezervate cadeților (categoria de vârstă Under-18), juniorilor 3 (Under-16) și întrecerea de probe combinate, care a avut loc, timp de două zile, în sala „Ioan Soter” din cadrul CNSB „Lia Manoliu”, Radu Mușat câștigase proba de triplusalt U-16, cu 11,33 m, iar acum și-a îmbunătățit substanțial săritura. „Ne bucurăm că vin din urmă noi generații de copii. Îi pregătim și îi încurajăm să spere neîncetat că își vor atinge visurile în atletism“, a spus Carmen Botea.
 
La etapa finală a Naționalelor de juniori 3, alte atlete și alți atleți de la malul mării care au ocncurat au fost: la triplusalt - Viviana Neață, Maria Gima. Maria Ciobanu (toate de la CSS1 Constanța), la triplusalt - Cristi Oneacă (acesta evoluând și la 60 m), Cristian Huțanu, Alexandru Mogoșescu (Axiopolis Cernavodă), la aruncarea greutății - Lavinia Nedelcu (CSS1 Constanța), la 800 m - Ana Maria Nedelcu (CSS1 Constanța).  
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
„Una dintre cele mai frumoase zile din viața de sportiv!“
Medalii și emoții pentru constănțeni la Naționalele de atletism (GALERIE FOTO + DOCUMENT)


CSS1 Constanța. Călin Akan Radu, antrenat de Cristina Bujin
La primul lui concurs, a scos cel mai bun timp în proba de 60 de metri (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii