Atletism Andrei Țiripan, din Cernavodă, vicecampion național la aruncarea ciocanului. A concurat cu succes la o categorie superioară!
Atletism: Andrei Țiripan, din Cernavodă, vicecampion național la aruncarea ciocanului. A concurat cu succes
04 Jul, 2026 12:00
ZIUA de Constanta
281
Marime text
281
Marime text
- Andrei Țiripan și-a corectat și recordul personal, sportivul fiind cel mai mic de vârstă dintre cei trei ocupanți ai podiumului.
Campionatul Național de atletism în aer liber rezervat categoriei de vârstă Under-18, de la Craiova, i-a adus medalia de argint, cuvenită vicecampionului României, lui Andrei Constantin Țiripan, din Cernavodă, dar care e legitimat la ACS Atletic M&M Cosminele, din județul Prahova.
Antrenat de Vicențiu Culea, Andrei Constantin Țiripan a urcat pe treapta a doua a podiumului în proba de aruncarea ciocanului (5 kg), iar performanța sa e cu atât mai însemnată cu cât a concurat la o categorie superioară vârstei lui. Tânărul atlet a cucerit argintul cu 49,67 m, stabilind cu această ocazie și un record personal. Născut în 2011, Andrei Țiripan a fost cel mai mic dintre cei trei ocupanți ai podiumului. Campionul (cu 55,32 m - record personal), Ovidiu Marian Bălan, de la CSS Gloria Arad, este născut în 2009, iar medaliatul cu bronz (cu 26,09 m - record personal), Laurențiu Ștefan Șchiopu (CSM Buzău), s-a născut în 2010.
Visează să treacă de 60 m
„Cernavodă, din nou pe podiumul național. Țiripan Andrei - locul 2 (argint). Un succes binemeritat și muncit. Deși are doar 14,5 ani, Andrei a concurat cu succes la o categorie superioară vârstei lui, realizând o performanță deosebită, locul 2 la aruncarea ciocanului. Menționăm că sportivul este legitimat la ACS Atletic M&M din satul Cosminele. Felicitări, Andrei, și sperăm să trecem peste cei 60 m la care visăm“, a fost mesajul lui Vicențiu Culea.„De la portar de fotbal pe podiumul de atletism“
Andrei Țiripan are un frate geamăn, Ionuț, și ambii fac atletism, pregătiți de Vicențiu Culea și reprezentând în competiții ACS Atletic M&M Cosminele. Înainte de Naționalele de la Craiova, gemenii Țiripan, dar și un alt sportiv antrenat de Vicențiu Culea, Mario Dumitrescu, au evoluat, cu rezultate importante, la Campionatul Municipal și Cupa municipiului București, toți clasându-se pe locul întâi: Ionuț Țiripan - la disc U18, Andrei Țiripan - la ciocan U18, Mario Dumitrescu - la ciocan U16!„De la portar de fotbal pe podiumul de atletism. Este vorba de sportivul din Saligny, Dumitrescu Mario, care a câștigat proba de ciocan 4 kg la categoria U16, cu o aruncare de 35,90 m. De asemenea, gemenii Țiripan, Andrei și Ionuț, au concurat la o categorie mai mare, U18, unde s-au clasat pe locul 1 fiecare. Să reamintim că ei sunt sportivi U16!“, a detaliat Vicențiu Culea.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Vicențiu Culea)
Citește și:
Județul Constanța
Atleta Larisa Ivan a devenit campioană națională! „Povestea fetiței din Ghindărești continuă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


