Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenată de constănțeanul Gabriel Dobre Formația malteză Luxol St Andrews Futsal Club s-a calificat în faza Elite a Ligii Campionilor

ro

29 Oct, 2022 00:00 1569 Marime text
 
Imaginea a fost preluată de pe pagina de Facebook „Luxol St Andrews Futsal Club“.
 
  • Luxol St. Andrews Futsal Club a atins această etapă cu un meci înainte de finalul grupei 3 a fazei principale (Main Round).
 
Campioana Maltei la fotbal în sală, Luxol St Andrews Futsal Club, echipă pregătită de mai mulți ani de antrenorul constănțean Gabriel Dobre, a reușit o nouă performanță, calificarea în premieră în faza Elite a Ligii Campionilor.
 
Mai mult, Luxol St Andrews Futsal Club a atins această etapă cu un meci înainte de finalul grupei 3 a fazei principale (Main Round), găzduită de orașul maltez Msida! În grupa de patru echipe, se joacă fiecare cu fiecare, mergând mai departe primele trei clasate. După primele două etape, și-au asigurat deja calificarea Barcelona (campioana en-titre a competiției), care a câștigat la scor ambele partide - 6-1 cu Hovocubo (campioana Olandei) și 8-0 cu Dobovec (campioana Sloveniei) -, și echipa lui Gabriel Dobre, care a realizat un egal și o victorie: 1-1 cu Dobovec și 5-1 cu Hovocubo. În primul meci, formația malteză a deschis scorul prin Maikinho (6.41), fiind egalată apoi pe final (Cujec - 35.23). În cealaltă dispută, contra echipei olandeze, au înscris Maikinho (0.22, 36.22), Bouyouzau (6.57 - autogol), Bizjak (19.35 - din penalty) și Fumasa (26.12), respectiv Amghar (34.37). 
    
„Absolut uluitor! O remarcabilă victorie cu 5-1 i-a asigurat echipei noastre prima calificare în UEFA Champions League Elite Round. Va urma o bătălie fără precedent între cele mai bune 16 echipe din Europa“, este mesajul clubului maltez. „Am reușit-o și pe asta! Suntem în primele 16 din Europa. După patru ani de Champions League Main Round, am reușit să pătrundem în Elite Round. Am avut două meciuri foarte grele. În prima confruntare, am condus tot meciul, până în ultimele cinci minute, când, la o greșeală de arbitraj, am primit gol din lovitură liberă. Și a doua partidă a fost dificilă, dar am controlat-o“, a spus Gabriel Dobre. 
 
Sâmbătă, 29 octombrie, se joacă ultima etapă, Luxol St Andrews Futsal Club întâlnind Barcelona, iar Hovocubo duelându-se cu Dobovec pentru locul trei, întrucât e greu ca formația din Malta să mai piardă poziția secundă. După două runde, clasamentul arată astfel: 1. Barcelona - 6p, 2. Luxol St Andrews Futsal Club - 4p, 3. Dobovec - 1p, 4. Hovocubo - 0p.       
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Echipa din Malta pregătită de constănțeanul Gabriel Dobre întâlnește Barcelona în Liga Campionilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii