Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andrei Iaschiu, de la CSM Constanța, dublu campion la AquaChallenge 2025 „Mi-a plăcut din prima senzația pe care o simt în apă“ (VIDEO)

ro

09 Aug, 2025 16:33 629 Marime text
  • Andrei Iachiu este și campion national, și participant la Campionatul European


La ediția a 14-a a celui mai important maraton de înot în ape deschise din România, Aqua Challenge, a participat, cu succes, și înotătorul Andrei Iadschiu, de la CSM Constanța.
 


Întrecerea s-a desfășurat, timp de două zile, la Constanța, în Marea Neagră, participanții pornind în curse de pe plaja Zoom Beach. Maratonul de înot în Marea Neagră Aqua Challenge este o competiție de masă, care se adresează atât înotătorilor amatori, cât și sportivilor de elită, cu probe adaptate fiecărui nivel. Sportiv de înaltă performanță, Andrei Iaschiu a participat la probele de 1.500 m (proba clasică de rezistență) și 5.000 m (regina competiției, pentru cei cu adevărat pregătiți), impunându-se în amândouă.




La 1.500 m, Andrei Iaschiu a fost primul la categoria 14 - 19 ani, cu 15:41.73, iar la 5.000 m (16 - 19 ani) a urcat pe prima treaptă a podiumului cu 52:56.84.





„Astăzi îl descoperim pe Andrei Iaschiu, campionul probelor de 1.500 m și 5.000 m la AquaChallenge 2025. Sportivul de la CSM Constanța ne poartă prin povestea lui, de la trecut la prezent, și ne lasă să visăm împreună la un viitor promițător. Hai, Constanța!“, este mesajul CSM Constanța.




„A fost o experință intensă, cu destul de multe valuri, iar vântul a bătut destul de tare, dar m-am simțit bine și m-am bucurat cât am putut. Faptul că am experiență în bazin și mă antrenez zilnic m-a ajutat, mai ales pentru rezistență“, a spus Andrei Iaschiu.



„Sunt un pasionat de înot, am început de la vârsta de șase ani. Mi-a plăcut din prima senzația pe care o simt în apă. Am început la Aqua Team, cu domnul Cherciu. Am evoluat foarte rapid, spre grupa de performanță. În 2017, am câștigat primul titlul național, în proba de 100 m bras, iar în 2018 m-am impus la 400 m craul. Iar, recent, am participat și la Campionatul European Under-23. Sportul cel mai mult mă relaxează. Visul oricărui sportiv e legat de Jocurile Olimpice“, s-a prezentat Andrei Iaschiu.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)



Citește și:

Constanța
S-a desfășurat Aqua Challenge 2025, maratonul de înot în Marea Neagră. „Ați fost, ca de fiecare dată, sufletul acestui eveniment“ (VIDEO + DOCUMENTE)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii