Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:52 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de ecologizare a stadionului Farul Constanța. Suporterii invitați să participe la acțiune

ro

22 Mar, 2018 22:09 1000 Marime text
În data de 21.03.2018 la Stadionul “FARUL” Constanța a avut loc o întrunire în care s-a discutat pregătirea arenei din Strada Primăverii nr. 2, în vederea redării acesteia circuitului sportiv şi obţinerii licenţei pentru desfăşurarea jocurilor din Campionatul Ligii a III-a.

La finalul întrunirii conducerea executivă a clubului, împreună cu reprezentanţii tuturor grupurilor organizate de suporteri de la Peluza Sud (Aria Ultra’, Fervent şi Baricada) şi Tribuna “B”, a luat decizia de organizare a unei ample acţiuni de ecologizare a tribunelor stadionului, a căilor de acces şi circulaţie, precum şi a zonelor înconjurătoare.

”Această iniţiativă continuă liniile directoare care ghidează proiectul S.S.C. Farul: unitate şi coeziune. Acţiunea este programată să se desfăşoare pe parcursul mai multor zile, începând de luni, 26 martie şi până la data de 04 aprilie 2018, dacă vor permite condiţiile meteo. Astfel, în fiecare zi, începând cu ora 13:00, suporterii se vor reuni la stadion, unde vor proceda la ecologizarea zonei. Considerăm că nu este nevoie să reiterăm semnificaţia Stadionului “Farul” pentru oraşul Constanţa şi cetăţenii săi. Atât echipa F.C. Farul, cât şi Stadionul sunt, fără îndoială, două simboluri deosebite, al căror destin a coincis, atât la bine, dar mai ales la greu. Stadionul “Farul” reprezintă pentru toţi constănţenii o a doua casă şi este de datoria fiecăruia dintre noi să contribuim la întreţinerea, conservarea şi reabilitarea sa” - au transmis reprezentanții SSC Farul Constanța. 

 
De asemenea, SSC Farul Constanța invită suporterii să ia parte la aceste acţiuni!

”Vom pune la dispoziţia voluntarilor unelte de grădinărit, mănuşi de protecţie şi saci menajeri, în limita posibilităţilor. Împreună curăţăm Stadionul “FARUL”! Acelora dintre dumneavoastră care doresc să contribuie financiar la realizarea lucrărilor de renovare şi reabilitare a arenei, agreate cu reprezentanţii ISU Dobrogea şi Jandarmeriei Române, le reamintim faptul că au la dispoziţie posibilitatea achitării în avans a cotizaţiilor şi pe aceea de a deveni membri şi a se implica activ în bunul mers al activităţii clubului. Împreună ducem mai departe spiritul farist!” ” - au mai transmis reprezentanții SSC Farul Constanța. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii