Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:10 20 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Hagi 2012, pe locul şase la „Cupa Mării Negre“, participând la o categorie de vârstă superioară

ro

05 Jul, 2021 00:00 1988 Marime text

 
  • Mai mici cu un an decât adversarii lor, fotbaliştii pregătiţi de Cătălin Săndulescu au câştigat trei meciuri în turneu.
  • În cele şase partide jucate, micii fotbalişti au avut golaveraj 29-19. 
  • Din sezonul viitor, generaţia 2012 va face pasul spre faza următoare a dezvoltării fotbalistice: 6+1 (de la 4+1).
 
„Cupa Mării Negre“, întrecere fotbalistică adresată categoriei de vârstă 2011, s-a disputat la Eforie Nord și Techirghiol, iar la startul turneului s-a aliniat şi grupa 2012 de la Academia Hagi.
 
„Meciurile de la «Cupa Mării Negre» au fost extrem de utile, de un real folos, pentru «academicienii» mai mici cu un an decât competitorii lor. Din sezonul viitor, generaţia 2012 va face pasul spre faza următoare a dezvoltării fotbalistice: 6+1 (de la 4+1)“, se  arată pe site-ul oficial al Academiei Hagi. La „Cupa Mării Negre“, grupa 2012 de la AH a înregistrat trei victorii și trei înfrângeri (golaveraj 29-19), rezultate în urma cărora elevii lui Cătălin Săndulescu s-au clasat pe locul şase.
 
Rezultatele Academiei Hagi 2012 la „Cupa Mării Negre“
 
În grupă:
 
Academia Hagi 2012 - Alma Sibiu 2011 0-4
Academia Hagi 2012 - Inter Galaxy București 2011 5-0 (Patrick Curumi 3, Mario Zăpăcioiu, Cristian Dimitriu)
Academia Hagi 2012 - CFR Timișoara I 2011 16-0 (Raul Bancea 5, Patrick Curumi 4, Denis Ivănescu 3, Mario Zăpăcioiu 2, Antonio Tudor, Rareș Giurgiu)
 
În sferturi de finală:
 

Academia Hagi 2012 - Transilvania Bistrița 2011 2-6 (Patrick Curumi, Mateo Grigoraș)
 
Locurile 5-8:
 
Academia Hagi 2012 - CSM Făgăraș 2011 4-2 (Patrick Curumi 2, Raul Bancea, Rareș Giurgiu)
 
Locurile 5-6:
 
Academia Hagi 2012 - Kinder Constanța 2011 2-7 (Mateo Grigoraș, Mario Zăpăcioiu)
 
Academia Hagi 2012 a participat la competiţie cu următorul lot de jucători: John Paul Bou Chedid - portar; Dragoș Tănăsescu, Patrick Iliescu, Matei Jurcă, Antonio Berruero, Patrick Curumi, Denis Ivănescu, Rareș Giurgiu, Antonio Tudor, Mario Zăpăcioiu, Cristian Dimitriu, Bogdan Bușurică, Raul Bancea, Mateo Grigoraș - jucători de câmp. Antrenor: Cătălin Săndulescu. Director coordonator: Constantin Mareș.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la turneu. Sursa foto: Farul Constanța

Citeşte şi:
 
Academia Hagi 2014, medaliată la „Cupa Mării Negre“. Raul Monea, golgeterul turneului
 
Academia Hagi 2013, învingătoare la „Acerbis Summer Cup“. Echipa 2012, pe locul trei
 
Academia Hagi 2008, campioana turneului U13 „Campionii Creează Campioni“

Ti-a placut articolul?

Comentarii