Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A primit 800.000 de lei de la Consiliul Judeţean Ce este şi cu ce se ocupă Asociaţia „Rugby XV” Constanţa

ro

14 Mar, 2013 00:00 2553 Marime text
Printre structurile care au primit bani de la Consiliul Judeţean pentru 2013 se numără şi Asociaţia „Rugby XV” Constanţa, căreia consilierii i-au aprobat suma de 800.000 de lei pentru „promovarea şi sprijinirea activităţii rugbystice în judeţul Constanţa”. Mai mulţi oameni de rugby locali nu ştiau însă de existenţa acestei asociaţii, care a primit mai mulţi bani, spre exemplu, decât echipa masculină de baschet Farul Constanţa (730.000 de lei) şi cea de handbal feminin CSU Neptun (600.000 de lei). Ce este aşadar „Rugby XV”? Este o asociaţie nou înfiinţată, Judecătoria Constanţa acordându-i personalitate juridică pe 20 noiembrie 2012. Sediul figurează în strada Primăverii nr. 2 (acelaşi ca al Rugby Club Judeţean Farul Constanţa). În Registrul Naţional ONG de pe site-ul Ministerului Justiţiei, la indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial - asociaţii (partea a II-a), Asociaţia „Rugby XV” Constanţa apare cu următoarele date: data înregistrare instanţă - 14.12.2012; data încheiere - 20.11.2012; asociaţi / fondatori - Stelian Gima, Daniela Goga, Florian Constantin; scop - coordonarea şi finanţarea activităţii de promovare a rugbyului în judeţul Constanţa; Consiliu Director - Florian Constantin, Daniela Goga, Stelian Gima. Florian Constantin este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa şi şeful departamentului administrativ al RCJ Farul, club condus de Cristinel Dragomir (vicepreşedintele Consilului Judeţean Constanţa). Stelian Gima este membru PDL Constanţa şi a candidat, fără succes, la alegerile parlamentare (la Colegiul 1 Camera Deputaţilor).
În expunerea de motive a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, la proiectul de hotărâre privind alocarea unei sume Asociaţiei „Rugby XV”, se menţionează: „Asociaţia Rugby XV îşi propune să promoveze şi să sprijine rugbyul practicat la nivelul municipiului şi al judeţului Constanţa, în rândul copiilor, al juniorilor şi al seniorilor, prin promovarea manifestaţiilor şi competiţiilor sportive de rugby, atragerea spre înalta performanţă a unui număr tot mai mare de copii, juniori şi seniori constănţeni şi propagarea unui mod sănătos de viaţă, prin organizarea de campionate municipale, judeţene, competiţii omagiale, cupe, turnee interne şi internaţionale, prin stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile neguvernamentale în domeniu”.
„Rugby XV este o asociaţie nouă, care va prelua toate acţiunile legate de rugbyul în 15, de unde şi denumirea sa. Rugbyul în 7 are altă structură şi logistică. El va deveni sport olimpic în 2016 şi se va despărţi de rugbyul în 15. Toate finanţările obţinute de asociaţie vor merge la rugbyul în 15. Eu am fost iniţiatorul Rugby XV, iar Stelian Gima şi Daniela Goga sunt colaboratorii mei, care mă ajută la contabilitate şi administraţie”, a declarat Florian Constantin, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii