Volei (m) Tomis invinge Dinamo
Volei (m): Tomis invinge Dinamo
1699
Marime text
Campiaoan s-a
impus în derbiul campionatului după un meci plin de erori şi nervi, care
a
arătat că nivelul voleiului practicat la noi e încă departe de cel din
campionatele puternice. Dinamo a „murit" frumos în primul set în care au
ratat
de trei ori punctul decisiv şi au permis Constanţei să revină şi să
câştige.
Setul doi a semănat izbitor cu primul, cele două formaţii mergând cap la
cap
până la 19-19, moment în care Began şi Mureşan au uitat că sunt
voleibalişti şi
s-au crezut pe un teren de fotbal.
Un „şut la gioale" bine direcţionat de dinamovist l-a scos din minţi pe liderul Constanţei care a ripostat şi s-a ales cu un cartonaş roşu. Enervaţi de gestul nesportiv, voleibaliştii gazdă şi-au amintit că sunt campioni şi a încheiat en-fanfare, cu mingi bine direcţionate şi blocaje de senzaţie. 25-20 şi 2-0. Ultimul parţial nu a adus nimic nou ca defăşurare a ostilităţilor. Încurajaţi frenetic de suporteri, constănţenii au încheiat însă conturile la 21 şi aşeaptă cu optimism cele patru turnee finale şi un nou titlu de campioni.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


