Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:16 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se intră, cât se stă, cum se plăteşte Accesul în parcarea magazinului Kaufland Constanţa, prevăzut cu bariere

ro

30 Jul, 2014 00:00 3358 Marime text
Începând de săptămâna viitoare, accesul în parcarea magazinului Kaufland Constanţa va fi restricţionat de bariere. Reprezentanţii magazinului au declarat că respectivele bariere deja au fost montate. „Aşteptăm softul pentru bariere şi, de săptămâna viitoare, sperăm că acestea vor fi funcţionale“, au precizat reprezentanţii magazinului Kaufland Constanţa.

Reamintim că, acum o lună, conducerea magazinului a împrăştiat flyere cu următoarea informaţie: „Dorim să vă informăm că, începând cu luna iulie, căile de acces în parcarea magazinului Kaufland Constanţa, strada 1 Decembrie 1918 nr. 21, vor fi prevăzute cu bariere. Prin această măsură, dorim să venim în întâmpinarea necesităţilor dumneavoastră, încercând eliminarea inconvenientelor cauzate de lipsa locurilor de parcare, asigurând tuturor clienţilor locuri de parcare suficiente, indiferent de intervalul orar sau de ziua din săptămâna în care dumneavoastră vă aflaţi la cumpărături în incinta magazinului“, îşi motivează conducerea Kaufland intenţia. La accesul în parcare, clienţilor li se eliberează un tichet cu valabilitate de 90 de minute, perioadă gratuită de staţionare pentru clienţii Kaufland. După acest interval, se percep tarife suplimentare de staţionare, diferenţiate pe ore: 7.30 - 23.00 - 10 lei/oră (tarifarea se face la intervale de 15 minute), 23.00 - 7.30 - 1 leu/oră. Achitarea taxei de parcare se face la automatele de taxare“.

Vor fi şi probleme

Dacă perioada de staţionare depăşeşte 90 de minute, înainte de a părăsi incinta parcării, posesorul tichetului de parcare va introduce biletul în automatul de plată. Pe baza codului de bare, automatul va recunoaşte perioada în care autoturismul a staţionat în interiorul parcării şi va calcula şi afişa suma de plată pentru perioada de staţionare. Dacă acest interval nu depăşeşte 90 de minute, ieşirea se va face pe la terminalul aferent,  fără a fi necesar ca tichetul să fie introdus în automatul de plată. Conducerea  Kaufland avertizează că, în cazul în care nu se aşteaptă eliberarea tichetului sau acesta nu se va prelua în terminal ori se va pierde, nu se va putea părăsi parcarea, pentru aceasta fiind nevoie de solicitarea unui alt tichet. Acest lucru se poate realiza prin intermediul automatului de parcare, respectiv prin plata a o sută de lei.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii