Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uups! Un constantean nu a fost lasat sa isi vada copilul internat

ro

13 Oct, 2010 11:57 3616 Marime text

Desi sistemul sanitar din Romania a fost acuzat din ce in ce mai des in ultima perioada si a fost catalogat drept „bolnav", unele cadre medicale inca nu au tras nicio concluzie, iar semnalele de alarma nu au incetat.

Traumele acestui sistem bolnav se fac simtite si la Constanta, nu in privinta demiterilor din functie a unor medici, ci din punct de vedere al profesionalismului sau, mai bine zis, al conduitei acestora. Conduita necorespunzatoare a unui medic a fost demonstrata din plin, ieri, in cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, cand a intrat in conflict cu tatal unui bebelus de un an si trei luni internat in spital. Potrivit barbatului, medicul primar Consuela Marcas i-a vorbit urat si l-a tratat in ultimul hal in momentul in care a vrut sa se intereseze de sanatatea copilului sau bolnav.

„Am stat putin de vorba cu doctorul copilului meu, stand in cadrul usii, iar aceasta doamna (doctorul Marcas - n.r.) a vrut practic sa intrerup conversatia. A avut o atitudine foarte recalcitranta, putea sa vorbeasca frumos, sa imi spuna ca nu e ora de vizita. I-a spus altei doamne doctor ca «a venit ala». Copilul meu este intepat de nu stiu cate ori pe zi, imi vine sa plang, nu altceva. Am gresit cu ceva ca am venit sa ma interesez de copilul meu? Inainte de toate, cand am venit prima data cu hainute pentru copil, o alta doamna care nu stiu cine era, mi-a zis «imi vine sa va impusc cand va vad ca veniti la ore de-astea». Pai eu de unde era sa stiu cum stau lucrurile? Eram bulversat ca am copilul bolnav, doar ce il internasem, si venisem sa ii aduc cateva lucruri. Pai asa se vorbeste? Pana si medicul copilului meu, doamna Eugenia Tanase, si-a cerut scuze pentru comportamentul colegei ei recalcitrante", ne-a declarat omul nemultumit.

In replica, medicul impotriva caruia erau indreptate acuzatiile, a avut un comportament total iesit din comun pentru un cadru medical, mai ales la vederea presei. „Daca ma filmati, va dau in judecata. Dumneata (tatal copilului - n.r.) ai avut un comportament anormal, pentru ca nu trebuia sa vii la ora aceea. Eu nu am de ce sa discut cu dumneata. Nu te-am lasat sa intri ca eram la masa, ce vroiai sa fac? Daca ati venit cu presa, credeti ca ma intimidati? Nu aveti voie sa filmati aici", au fost cuvintele medicului primar Consuela Marcas.

I s-a mai atras atentia referitor la conduita, insa tot degeaba

Pentru mai multe lamuriri, medicul Stela Halichidis, directorul institutiei, ne-a declarat ca totul se intampla din cauza bunavointei lor, pentru ca vor sa le rezolve pe toate. „Trecand peste toate, in primul rand este vorba despre sanatatea copilului. Doamna Marcas este un medic bun, insa comportamentul ei este problema. I-am atras atentia de mai multe ori, dar nu am ce sa-i fac, sa o dau afara, nu pot, ca ma da in judecata. Asta e, padure fara uscaturi nu exista", a precizat medicul Halichidis, directorul spitalului.

De precizat ca medicul Marcas, femeia care a iscat tot scandalul, a intrat si in biroul directorului si a facut circ in timp ce acesta incerca sa o linisteasca, spunandu-i ca a intrerupt o discutie.

www.uups.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii